Citat textual din cartea ,,SATURN SI MELANCOLIA - Studii de filosofie a
naturii, religie si arta", de Raymond Klibansky, Erwin Panofsky, Fritz
Saxl (Biblioteca de istorie a stiintelor)

Limbajul modern foloseste cuvantul
,,melancolie" pentru a desemna un lucru sau altul dintr-o mare diversitate. El poate sa descrie o boala mentala, caracterizata
in
principal prin crize de angoasa, depresie profunda si oboseala intensa
- este adevarat, totusi, ca de putina vreme acest concept medical s-a
descompus in mare parte*1. El poate desemna un tip de caracter -
asociat in general unui tip psihic - care alaturi de sangvin, coleric
si flegmatic constituia odinoara sistemul
,,celor patru umori" sau
a celor ,,patru temperamente (amestecuri)" petru a relua expresia
antica. El poate sa descrie o stare de spirit temporara, uneori
dureroasa si vlaguitoare, alteori destul de visatoare si nostalgica, si
nimic mai mult. In acest caz, melancolia este o dispozitie pur
subiectiva, care poate fi transferata asupra lumii obiective, astfel
incat putem vorbi in mod legitim despre ,,melancolia de seara",
,,melancolia de toamna"*2 sau chiar, asemenea printului Hal din
Shakespeare, despre ,,melancolia Moor-dich"*3.


*1Vezi E.
Kraepelin, ManiacIDepressive Insanity and Paranoya, trsd. de R.M.
Barclay, Edinburgh, 1921; G.L Dreyfus, Die Melancholie, cu p prefata de
E. Krapelin, Jena 1907; E.L. Hopwell-Ash, Melancholie in Everyday
Practice, Londra, 1934; studiul lui E. Biermann, Die Melancholiefrage
in Literatur und Statistik, memoriu, Jena, 1926; L. Binswanger,
Melancholie und Manie, Pfullingen, 1960.)
*2. Este uimitor sa
constatam in ce masura aceste locuri comune literare, in care cuvantul
melancolie este utilizat in mod firesc in sensul de umoare subiectiva,
amintesc inca de corelatiile medicale si cosmologice ale Antichitatii.
*3. Henric al IV-lea, Prima parte, I, II, 88.

1. DOCTRINA CELOR PATRU UMORI

In ordinea expusa mai sus, aceste semnificatii diferite - fara a se
inlantui in mod necesar, dar invecinandu-se adesea - s-au desprins de-a
lungul unei evolutii care acopera mai mult de doua mii de ani. Iar daca
au aparut semnificatii noi, cele vechi nu le-au cedat locul; pe scurt,
nu avem de-a face aici cu un exemplu de uzura si metamorfoza, ci de
supravietuire paralela. Ceea ce a constituit baza diferitelor
semnificatii a fost conceptia perfect literala despre o parte a
corpului concret, vizibila si tangibila,
,,BILA NEAGRA"
(atrabilis) care, impreuna cu flegma, bila galbena (sau ,,rosie") si
sangele, forma cele PATRU UMORI. Se considera ca aceste patru umori
corespundeau elementelor cosmice si diviziunilor timpului, controlau
intreaga existenta a intreg comportamentul uman si functie de modul in
care se combinau, determinau caracterul individului

,,Sunt enim
quattuor humores in homine, qui imitantur diversa elementa; crescunt in
diversis temporibus, regnant in diversis aeratibus. Sanguis imitatum
aerem, crescit in vere, regnat in puerita.
Cholera imitatur ignem,
crescit in aestate, regnat in adolescentia. Melancholia imitatur
terram, crescit in autumno, regnat in maturitate. Plegma imitatur
aquam, crescit in hieme, regnat in senectute. Hicum nec plus nec minus
iusto exuberant, viget homo."

Exista, intr-adevar, in om PATRU
UMORI care imita diversele elemente; ele sporesc in perioade diferite,
domnesc asupra unor varste diferite. SANGELE imita AERUL, sporeste in
timpul primaverii, domneste in copilarie. BILA [ GALBENA ] imita FOCUL,
sporeste in timpul verii, domneste in adolescenta. MELANCOLIA [sau BILA
NEAGRA ] imita pamantul, sporeste in timpul toamnei, domneste la
maturitate. FLEGMA imita APA, sporeste in timpul iernii, domneste la
batranete. Cand nu depasesc in nici un sens justa masura, omul este in
plina vigoare *4.

*4. Anon., De mundi constitutione (Migne, PL,
vol XC, col. 881 D). Aceasta cosmologie, anterioara anului 1135, este
publicata printre lucrarile lui Beda. Desi a fost aproape neglijata
pana astazi, ea este remarcabila in multe privinte.

In aceste
fraze clare si concise ale unui filosof naturalist de la inceputul
Evului Mediu gasim doctrina antica a celor Patru Umori. Acest sistem va
domina intreaga orientare a fiziologiei si psihologiei aproape pana in
zilele noastre: intr-adevar, ceea ce scolile ,,heterodoxe" ale
Antichitatii au opus patologiei umorale a fost fie uitat, fie transpus
in tiparul doctrinei ortodoxe de eclecticii din secolul al II-lea, si
in special de Galenus. In acelasi fel, obiectiile lui Paracelsus au
ramas multa vreme ignorate.
Acest sistem nu se poate explica decat
prin combinarea a trei principii foarte vechi (si, cel putin partial,
specific grecesti):
1. Cautarea calitatilor si a elementelor prime
simple la care se poate raporta direct structura complexa si, in
aparenta, irationala, a macrocosmosului si microcosmosului.
2.
Necesitatea de a gasi o expresie numerica pentru a da seama de aceasta
structura complexa a existentei corporale si spirituale.
3. Teoria
armoniei, a simetriei, a izionomiei, sau purtand orice alt nume pe care
oamenii l-au putut alege pentru a exprima acest echilibru perfect intre
parti, materii sau facultati, pe care gandirea greaca de la Plotin l-a
considerat intotdeauna esential oricarei valori, fie ea morala,
estetica sau igienica.
Trebuie deci, in efortul nostru de a
determina originea doctrinei umorilor, sa coboram pana la PITAGOREICI,
nu doar pentru ca in filosofia pitagoreica cultul numerelor si-a gasit
in general expresia cea mai deplina, ci mai exact pentru ca
pitagoreicii CONSIDERAU CIFRA PATRU CA FIIND DEOSEBIT DE SEMNIFICATIVA.
Ei aveau obiceiul sa jure pe patru, ,,care contine radacina si sursa
naturii eterne"*5; si nu doar natura in general, ci mai ales omul
rational le parea a fi guvernat de patru principii, situate in creier,
inima, ombilic si falus*6. Mai tarziu, chiar si sufletul a fost
considerat CVADRUPLU, cuprinzand INTELECTUL, CUNOASTEREA, OPINIA si
PERCEPTIA*7.
Pitagoreicii insisi nu au elaborat o doctrina a celor
patru umori, dar au pregatit terenul postuland o serie de categorii
tetradice (precum, de pilda, cele pe care deja le-am amintit: pamantul,
aerul, focul si apa; primavara, vara, toamna si iarna)*8. Odata
elaborat acest sistem, a fost usor sa fie incluse in el cele patru
umori. Inainte de toate, pitagoreicii au definit sanatatea ca echilibru
dintre diferite calitati, iar boala ca predominanta a uneia singure -
concept care s-a dovedit decisiv pentru doctrina propriu-zisa despre
umori. Alcmeon din Crotona, medic pitagoreic care a trait in jurul
anului 500 i.Hr., a spus: ,,Egalitatea in drepturi a calitatilor: umed,
uscat, rece, cald, amar, dulce etc. pastreaza sanatatea, insa
predominanta uneia dintre ele
produce boala"; si tot el a definit notiunea de sanatate prin aceasta formula condensata: ,,un amestec echilibrat de calitati"*9

*5. Diels, Fragm., Pitagoreici anonimi, B 15; cf. Theon din Smirna, ed. E. Hiller, lepzig, 1878, p. 97, 4.
*6. Diels, Fragm., Philolaos, B 13.
*7. Diels, Fragm., Pitagoreici anonimi, B 15
*8. Theon din Smirna, ed. cit., p. 93 sq.
*9. Diels. Fragm., Alcmeon, B4 (si Platon, Republica, 444 d). Cf. aici (si in continuare studiul pretios al lui C. Fredrich,
,,Hippokratische
Untersuchungen", in Philologische Untersuchungen, XV (1899). P. 33 sq
(ed. A. Kiessling si U. Von Wilamowitz-Mollendorf); K. Sudhoff, Kurzes
Handbuch zur Geschichte der Medizin, Berlin, 1922; m. Wellman, ,,Die
Fragmente der sikelischen Arzte, ed. M Wellman, Berlin, 1901, vol. i,
p. 76 sq. ; O. Temkin, ,,Der systematische Zusammen-
hang im Corpus
Hippocraticum", in Kyklos (Jahrbuch des Instituts fur Geschicte der
Medizin), I, Leipzig, 1928, p. 9 sq. si L. Edelstein, articolul
,,Hippokrates", in Pauly-Wissowa, vol. suppl. VI, col. 1290 sq.

Dar
in vreme ce Alcmeon lasase nedeterminate numarul si natura calitatilor
a caror IZONOMIE constituia sanatatea (,,umedul, uscatul, recele,
caldul, amarul, dulcele etc."), Philolaos a facut inca un pas spre
doctrina umorilor descriind numarul patru ca fiind
,,principiul sanatatii"*10.
Totusi, erau necesare alte trei conditii pentru aparitia unei doctrine
complete a umorilor. Mai intai, pitagoreicii il venerasera pe patru ca
numar perfect: i-a fost atribuit imediat si un continut fizic (din
momentul in care simbolismul numeric al pitagoreicilor s-a transformat
intr-o doctrina a elementelor cosmice). In al doilea rand, fiecare
dintre aceste patru numere trebuia interpretat functie de o calitate
care permitea stabilirea, ca sa zicem asa, a unei legaturi manifestate
intre elementele originare si componentele corespunzatoare de la
nivelul corpului uman, care nu puteau, in realitatea lor empirica, sa
fie considerata apa pura, pamant pur etc. In al treilea rand, trebuia
ca anumite substante reale care pareau a corespunde acestor elemente,
sa se gaseasca in corpul uman, pentru ca numai pornind de aici
speculatiile folosofiei naturale puteau fi conciliate cu evindenta
empirica a medicinii si a psihologiei.
Astfel, de la pitagoreici,
istoria ne duce direct la Empedocle, in doctrina caruia a fost
implinita prima dintre aceste conditii. Empedocle s-a straduit sa
combine speculatiile vechilor filisofi naturalisti, ca Thales si
Anaximenes, care gandeau numai in termenii materiei si raportau, deci,
orice existenta la un singur element prim, cu doctrina, in mod clar
opusa, a tetradei pitagoreice, care se baza pe ideea numarului pur. In
demersul sau, el a elaborat doctrina celor PATRU ELEMENTE, care cupla
cele ,,patru radacini ale intregului" cu patru entitati cosmice -
soarele, pamantul, cerul si marea. Aceste elemente adica radacini
fundamentale sau principii erau egale ca valoare si putere, insa
fiecare avea propria functie si natura. In cursul anotimpurilor,
fiecare element devenea la randul sau predominant, iar combinatia sau
craza elementelor (krasis, in latina ,,complexio": amestec, compus,
temperament. Littre l-a tradus prin ,,crase", n. t. fr.) diferita de la
caz la caz, era cea care dadea nastere tuturor lucrurilor individuale
si doar ea determina caracterul oamenilor. Combinatia perfecta era, in
primul rand, cea in care unitatile elementare --- am spune atomii ---
care o constituiau nu erau nici prea numeroase, nici prea putine, nici
prea grosiere, nici prea pure. Aceasta combinatie perfecta produce omul
inzestrat cu inteligenta cea mai inalta si cu spiritul cel mai subtil.
Daca elementele nu erau distribuite in mod egal, omul era un imbecil.

*10. Diels. Fragm., Philolaos, A 11.