"In timpul Evului Mediu, istoriografia europeana a consemnat un numar de intamplari bizare, care nu pot fi pe deplin intelese nici astazi. Fara niciun motiv aparent, unii oameni erau loviti de o manie a dansului, jucand frenetic si fara oprire pentru zile intregi, de multe ori antrenand intreaga comunitate.

In cazuri rare, acest tip de manifestare eclectica se raspandea, asemenea unei contagiuni, in satele sau orasele invecinate. Nu putini au fost cei care au murit, secatuiti de puteri.

Justus Friederich Hecker, in cartea sa “Mania dansului: O epidemie a Evului Mediu” aminteste de cateva instante revelatoare pentru acest fenomen. Aflam astfel ca, in 1207, preotul unui biserici din orasul german Bernburg asista neputincios cum mai multi tarani s-au adunat si au inceput sa petreaca galagios de Ajunul Craciunului in curtea locasului sfant.

El a cautat sa ii admonesteze pentru ca dansul si chiuitul lor ii deranjau pe enoriasii care venisera la slujba, dar spre mirarea sa, acestia nu numai ca nu il bagau in seama, dar pareau ca erau intr-o stare hipnotica. Au incetat intr-un tarziu, cand rand pe rand au cazut la pamant, istoviti.

O manie se raspandeste pe continent

Pe 17 iunie 1278, aproape doua sute de oameni au inceput sa joace cuprinsi de o frenezie nemaiintalnita in Utrecht. Numai ca podul pe care se desfasura intreaga debandada a cedat, o mare parte a celor implicati inecandu-se.

Pe urma, in 1374, mai multi locuitori ai orasului german Aachen au prezentat aceleasi simptome, numai ca de data aceasta, mania a izbucnit la catva timp si in Cologne, iar apoi s-a extins si in tarile vecine, in Belgia (Liege, Tongres), Olanda (Utrecht) si Franta (Metz).

Dansatorii pun stapanire pe un oras

Insa, cel mai celebru si mai bine documentat caz este cel din Strasbourg, petrecut la un secol distanta, analizat si de John Waller in lucrarea “Intr-un vartej: Misterioasa epidemie a dansului din 1518″.

La mijlocul lunii iulie, o femeie a iesit pe una din strazile orasului delirand si dintr-odata a inceput sa danseze cuprinsa de un extaz nestapanit.

Alarmati, unii oameni au incercat sa o potoleasca, dar si acestia au cazut victime dementei. La sfarsitul primei saptamani, inca treizeci de oameni incingeau de zor atmosfera prin jocul lor, ca dupa o luna numarul lor sa creasca la peste patru sute.

Un remediu cu efecte nedorite

Conducatorii orasului au apelat la medici pentru a descoperi cauza acestei nenorociri, iar acestia pica de acord asupra faptului ca totul se datora dezechilibrului umorilor corporale.

In viziunea acelor vremuri, sanatatea unui individ era data de armonia celor patru presupuse umori prezente in corp: bila neagra, bila galbena, flegma si sangele. Se credea ca nebunia ce pusese stapanire pe oraseni era cauzata de o lipsa de echilibru produsa de sange infierbantat.

Procedura obisnuita era drenarea victimelor de sange pentru a scapa de fierbinteala, numai ca de data aceasta se procedeaza diferit. Este eliberata piata orasului si inca doua sali de breasla pentru a face loc celor imbolnaviti, este construita o scena si sunt adusi muzicanti.

Astfel, autoritatile sperau ca cei loviti de aceasta afectiune sa se descotoroseasca de boala prin si mai mult dans, dar planul lor are efectul opus. Numarul lor se ingroasa, iar numerosi oameni mor dupa ce danseaza zile in sir fara oprire.

Captivi ai unui joc salbatic

Transpirati si sleiti de puteri, ei insisi se plang ca nu pot pune capat miscarilor spasmodice. Se tanguiesc si se vaita cu mare zbucium. Istoviti, se prabusesc, ca atunci cand sunt ridicati pe umeri de oameni ingrijorati sa reinceapa sa dea din maini si picioare incontrolabil.

Unii delireaza, exclamand ca au viziuni divine, ca pot vedea cum cerurile se deschid sau ca in fata ochilor li se infatiseaza diferite personaje biblice. Se arunca la pamant murmurand rugi evlavioase, tavalindu-se si continuand sa se agite haotic.

Disperati, mai marii orasului realizeaza ca au facut o mare greseala. Sunt din ce in ce mai mult convinsi ca totul nu e decat un supliciu divin, asa ca au luat masuri dintre cele mai diverse pentru a fi iertati de pacatele ce le-ar fi savarsit.

Interzic jocurile de noroc, prostitutia si limiteaza consumul de bauturi alcoolice, in timp ce sutele de napastuiti sunt aruncati in afara orasului.

Rugi inchinate Sfantului Vitus

Neputand totusi sa ii lase in aceasta stare, ei sunt adunati si dusi in muntii Vosgi, din apropiere, unde se afla un altar inchinat Sfantului Vitus. In jurul acestuia si-au continuat dansul nestapanit, sperand in mantuirea cereasca.

Jocul lor convulsiv impletit cu rugaciuni si inchinaciuni pare sa aiba efect, pe parcursul a catorva saptamani mania stingandu-se. Oamenii isi revin la normal si sunt primiti inapoi, lasand in urma lor un episod deosebit de straniu.

Unii au ajus sa considere totul ca nimic mai mult decat lucratura unor secte religioase care impulsionau oamenii sa participe, insa o alta teorie, care a predominat vreme indelungata, este legata de consumul involuntar al pintenului secarei.

Ciuperca parazita poate induce delir si convulsii puternice cand este ingerata, insa la o inspectie mai atenta, aceasta supozitie nu are temei, din cauza ca simptomele declansate, desi asemanatoare, nu se potrivesc in intregime.

Daca intr-adevar acesta ar fi fost cazul, oamenii ar fi fost prea vlaguiti de boala pentru a se deda la un joc atat de viguros si indelungat, mai ales ca dansatorii din Strasbourg, spre exemplu, nu au afisat si celelalte simptome asociate, ca senzatii de mancarime, greata, edeme, cangrene sau desprindere a pielii.

O perspectiva de ansamblu

Starile de transa resimtite, surescitarea puternica si halucinatiile mai degraba au fost declansate de carentele alimentare care ii faceau susceptibili la delir, de stresul la care erau supusi zi de zi, dar si de credintele culturale impamantenite adanc in constiinta acelor oameni.

In favoarea acestor afirmatii vin mai multe observatii. Prima dintre ele este legata de faptul ca aceste manii au aparut mereu in perioade de restriste marcata de tensiuni interne puternice in cadrul comunitatii.

Cu doar un an inainte, orasul a avut de suferit in urma foametei, de altfel, vremea nefavorabila afectand recoltele de cel putin patru ori in ultimii treizeci de ani.

Pentru acesti oameni, o recolta proasta era o nenorocire, insasi supravietuirea lor depinzand de rodnicia pamantului. Nu e greu de imaginat incordarea si tensiunea in care traiau, mai ales ca lipsurile alimentare pot altera in mod substantial masura in care un individ poate pica victima nalucirilor.

Dificultatile economice au fost simtite si de nobili care au cerut taxe mai mari, iar multi tarani liberi devin atat de saraci si indatorati incat in cele din urma ingroasa randurile serbilor.

Ca si cand nu ar fi fost indeajuns, felurite epidemii se raspandeau alarmant. Sifilisul si variola a creat panica printre locuitori, care incepeau sa creada din ce in ce mai mult ca sunt pedepsiti pentru pacatele lor.

Pana si increderea in cler si in capacitatea lor de a interactiona cu divinul era zdruncinata, datorita purtarii blamabile a preotilor, care incalcau de multe ori oranduirile crestine.

Legenda din spatele Sfantului Vitus

Ultima si cea mai importanta componenta este legata de cultul Sfantului Vitus. Acesta era printre altele si patronul celor suferinzi de epilepsie si se credea ca putea nu numai sa vindece, dar si sa imbolnaveasca cu aceasta maladie pe cei nevrednici.

Din cauza acestui specific al sau si dansul a inceput sa devina considerat o marca a sa, astfel incat, in partile germane se inradacinase obiceiul ca de ziua inchinata Sfantului Vitus sa se danseze in jurul altarelor sale pentru un an mai bun.

In momentul in care aceste dansuri au degenerat, oamenii au considerat ca sunt blestemati de acesta. Ei traiau cu teama pedepsei divine care putea lovi oricand, mai ales ca se intamplase de atatea ori in trecut.

In regiunea cuprinsa de fluviul Rin si de afluentul sau Mosela, aceste epidemii erau recurente de circa doua sute de ani. De altfel nu e nicio coincidenta ca aceste izbucniri frenetice se intamplau indeosebi in jurul sarbatorii sale, pe data de 15 iunie a fiecarui an, cand panica si frica oamenilor atingea cote nelinistitoare.

Monstrii plasmuiti de propria minte

Consensul creat intre oameni referitor la natura puterii Sfantului Vitus precum si susceptibilitatea psihica cauzata de traiul precar au dat nastere la ceea ce medicii moderni au ajuns sa denumeasca afectiune psihogena de masa.

Credinta in blestemul sfantului a fost atat de puternica incat oamenii s-au convins singuri ca sunt atinsi de boala dansului. Unii au inceput sa intre in delir, sa aiba halucinatii si vedenii, iar altii sa experimenteze o stare similara transei.

In scurt timp s-a raspandit celor din jur, care pica in aceeasi capcana a propriilor convingeri.

Desi boala nu are si nici nu a avut vreodata o cauza fiziologica directa, ea a parut reala pentru ca oamenii au considerat-o aievea, fiind un exemplu extraordinar al influentei pe care altii o pot avea asupra simtamintelor noastre, dar si a puterii de autosugestie.

Propria lor minte a fost cea care a adus in realitate fricile si temerile oamenilor, nascocite in taramul imaginarului."

ziare.com