Terapia interna cu sare
Toate recomandarile privesc exclusiv sarea naturala, grunjoasa, numita si sare gema, si nu sarea "fina" de masa.
Digestie dificila, constipatie, slabiciune corporala subponderalitate.
Se consuma hrana condimentata cu sare gema sau sare marina (se gasesc in comert), care au un gust mult mai intens.
S-a constatat ca sarea naturala are un efect mult mai puternic de stimulare a secretiei de sucuri gastrice si ca este un excelent activator al peristaltismului gastrointestinal, fireste - cu conditia sa fie consumata cu moderatie. De altfel, inca de acum 500 de ani, celebrul medic si alchimist al Evului Mediu Paracelsus observa intr-un tratat ca digestia si excretia sunt mult perturbate de absenta sarii din alimentatie.

Hipotensiune arteriala, aritmie cardiaca
Dimineata, pe stomacul gol, se administreaza un sfert de cutit de sare marina (aproximativ 0,25 g), care se inghite cu o cana (250-300 ml) de apa plata. Tratamentul se face vreme de minimum o jumatate de an. Studii recente arata ca se obtin rezultate deosebit de bune, cu conditia ca tratamentul sa fie asociat cu alimentatia predominant vegetariana.
Osteoporoza, crampe musculare
Se vor sara alimentele exclusiv cu sare gema neiodata, care este foarte bogata in oligoelemente implicate in procesele de asimilatie a calciului.
Intoxicatii cu substante luate pe cale orala
Intr-un litru si jumatate de apa calduta se pune o lingura de sare si se amesteca bine sis bea rapid, pe nerasuflate.
Imediat dupa ingerare, se va produce o senzatie puternica de voma
Sarea in bucate
Toxicitatea sarii iodate si a celei fine
In urma cu un an si jumatate, Guvernul Romaniei a
emis o ordonanta care cerea in mod expres ca sarea din comert sa fie iodata. De ce?
Se spunea ca in acest fel vor fi combatute afectiunile tiroidiene produse de deficientele de iod.
Urmarea: in scurta vreme, rafturile din magazine au fost invadate numai de sare iodata.
Reactiile nu au intarziat. Cercetatori si medici familiarizati cu aceasta problema nu s-au multumit cu versiunea oficiala a efectelor benefice ale acestei operatiuni, facand studii minutioase in acest sens.
Iata ce au aflat: consumul sporit de iod sintetic adaugat in alimente creste incidenta unor afectiuni tiroidiene autoimune, favorizeaza supradezvoltarea si chiar aparitia unor procese inflamatorii la nivelul glandei tiroide.
Consumul de iod produce alergie si mareste intoleranta la substantele care contin acest element (de exemplu, cele folosite in radiologie). In fine, in Tasmania, tara care a "beneficiat" de iodarea obligatorie a sarii si a altor alimente, s-a remarcat faptul ca rata cancerului tiroidian a crescut de trei ori.
O alta varietate a acestui condiment, sarea fina, prezenta adesea pe mesele noastre, ascunde un lucru pe care putini dintre noi il stiu: este tratata cu E 535, adica... ferocianura de sodiu, un fel de Rosia Montana in avanpremiera, o substanta despre a carei toxicitate nu mai este necesar sa vorbim.
Si inca un lucru: sarea fina nu contine aproape deloc magneziu (spre deosebire de sarea gema), un mineral esential pentru sanatatea sistemului cardiovascular.
Unii cardiologi sustin chiar ca anumite maladii ale inimii si sistemului vascular s-ar datora in mare masura acestei "sari fine", saracita de acest mineral esential.
Nota: In magazinele naturiste putem gasi atat sare gema neiodata, cat si sare marina care nu a fost supusa la acest tratament. Consumati si utilizati numai aceste tipuri naturale de sare


SAREA.... DIAMANTUL ASCUNS.

Intr-un basm romanesc, o fata de imparat ii spune tatalui ei ca-l iubeste ca "sarea-n bucate".
O declaratie ciudata in aparenta, dar care ascunde un adevar, pe care medicina populara il stie demult: sarea este un element esential al vietii, cu conditia sa fie neaparat naturala si sa nu fie folosita in exces.
Ca mancarea n-are nici un gust fara ea se stie. Dar ca sarea este si un medicament redutabil mai stie azi cineva?
Cu toate astea, nelipsita sare-n bucate este unul dintre cele mai vechi remedii din lume, cuprins in celebre tratate medicale ale Antichitatii, intens studiat apoi de alchimistii Evului Mediu, apreciat in medicina populara ca leac de capatâi. Toate astea pana la inceputul veacului al XX-lea, cand trufia medicamentelor a toate vindecatoare au impins-o in uitare. Cine sa creada astazi ca praful acesta alb, superprocesat, combinat cu antiaglomeranti, numit "sare de masa" are proprietati vindecatoare??? Nici n-are!!!!

Vindecatoare cu adevarat este doar sarea naturala, sub forma de cristale mari, care erau macinate inainte vreme in casa. O sare care contine mai mult de 80 de substante minerale, pe langa clorura de sodiu, si care avea o multime de proprietati terapeutice. Un vechi tratat medical chinez (Peg-Tzao-Kan-Mu), scris cu 2700 de ani inainte de Hristos, mentiona nu mai putin de 40 de tipuri de sare, fiecare cu indicatiile sale, cu modul de administrare si cu efectele sale specifice..
Ei bine, taranii romani merita sa figureze in cartea recordurilor. In medicina noastra populara sunt mentionate peste o suta de utilizari terapeutice si, mai ales, magice ale sarii, care era considerata un adevarat panaceu impotriva spiritelor rele si a impregnarilor malefice ale obiectelor, locurilor sau fiintelor. O zona extraordinara de investigatie, pe care va propunem sa o cercetam impreuna.

Terapia interna cu sare
Toate recomandarile privesc exclusiv sarea naturala, grunjoasa, numita si sare gema, si nu sarea "fina" de masa.
Digestie dificila, constipatie, slabiciune corporala subponderalitate.
Se consuma hrana condimentata cu sare gema sau sare marina (se gasesc in comert), care au un gust mult mai intens.
S-a constatat ca sarea naturala are un efect mult mai puternic de stimulare a secretiei de sucuri gastrice si ca este un excelent activator al peristaltismului gastrointestinal, fireste - cu conditia sa fie consumata cu moderatie. De altfel, inca de acum 500 de ani, celebrul medic si alchimist al Evului Mediu Paracelsus observa intr-un tratat ca digestia si excretia sunt mult perturbate de absenta sarii din alimentatie.

Hipotensiune arteriala, aritmie cardiaca
Dimineata, pe stomacul gol, se administreaza un sfert de cutit de sare marina (aproximativ 0,25 g), care se inghite cu o cana (250-300 ml) de apa plata. Tratamentul se face vreme de minimum o jumatate de an. Studii recente arata ca se obtin rezultate deosebit de bune, cu conditia ca tratamentul sa fie asociat cu alimentatia predominant vegetariana.
Osteoporoza, crampe musculare
Se vor sara alimentele exclusiv cu sare gema neiodata, care este foarte bogata in oligoelemente implicate in procesele de asimilatie a calciului.
Intoxicatii cu substante luate pe cale orala
Intr-un litru si jumatate de apa calduta se pune o lingura de sare si se amesteca bine sis bea rapid, pe nerasuflate.
Imediat dupa ingerare, se va produce o senzatie puternica de voma.
Vom evacua continutul stomacului, aplecandu-ne in fata, gadiland cu inelarul si aratatorul mainii drepte glota (omusorul) si presand cu mana stanga cu putere stomacul. Reflexul vomitiv va aparea imediat. Tuse persistenta, tuse uscata. Se tin pe limba cat mai mult timp cateva granule de sare gema (nu mai mult de un varf de cutit). Reactia de stopare a tusei se va declansa prin doua mecanisme: prin salivatie, care va deveni mult mai abundenta, si prin stimularea directa a sistemului nervos central, prin intermediul papilelor gustative.
Contraindicatii la administrarea interna a sarii
Aportul masiv de sare este contraindicat in cazurile de hipertensiune si tromboza grava, precum si in fazele acute ale gastritei hiperacide si ale ulcerului gastroduodenal.
Tratament extern cu sare
Calculi renali, colici renale Un saculet de panza plin cu sare gema se pune pe un calorifer sau pe alta sursa de caldura si se lasa sa se incalzeasca, pana la 50-60 de grade Celsius, se aplica apoi pe sale (zona lombara), unde se tine vreme de o jumatate de ora.

Ulceratii pe piele
In doua linguri de miere de albine se pune o jumatate de lingurita de sare si se amesteca bine, pana cand se omogenizeaza, se aplica apoi acest preparat pe zonele afectate..
Rezultatele terapeutice sunt uimitoare, acesta fiind un stravechi remediu mentionat in tratatele medicale grecesti.
Arsuri de gradul I si II
Pe zona afectata se presara sare grunjoasa din belsug. Aceasta aplicatie va spori pe moment senzatia de usturime, dar apoi edemele vor fi mult reduse,iar vindecarea va fi considerabil mai rapida. Nu se aplica sare pe arsurile grave, cu rana deschisa, intrucat produce o usturime insuportabila.
Nas infundat (rinita cronica)
La un pahar de apa calda se pune o lingurita de sare gema sau marina si se amesteca bine pentru a se omogeniza. Se pune aceasta apa sarata calda in palma si se trage pe nara stanga si pe nara dreapta, alternativ, pentru desfundarea cailor nazale. Acest procedeu este bine sa se faca in fiecare dimineata, pentru drenarea cailor respiratorii, inlaturarea surplusurilor de mucus, marirea acuitatii olfactive.

Dureri de gat (faringita, laringita, amigdalita) Se pun doua lingurite de sare naturala intr-un pahar cu apa fierbinte, dupa care se amesteca bine cu o lingurinta, pana cand sarea se dizolva complet. Se face gargara cu acest preparat cat mai fierbinte, lasand apa sarata sa ajunga cat mai mult pe gat. Se reia acest tratament de 2-3 ori pe zi, pana la disparitia completa a afectiunii.
Baile cu apa sarata
Sunt un remediu traditional de medicina populara, care se aplica si acum, in clinici moderne din Austria sau Germania, cu un succes extraordinar.
Se prepara prin punerea la o cada de apa calda (aproximativ 150 de litri) a doua kilograme de sare (amestecata in prealabil cu apa fierbinte, pentru a se dizolva mai usor).
Baia dureaza 20-30 de minute si este important ca temperatura apei sa fie mentinuta mereu peste 37 de grade Celsius, pentru ca actiunea terapeutica sa fie maxima. Cercetatorii au observat ca aceste bai, care se fac de regula o data la 3-4 zile, au efectele cele mai puternice in preajma lunii pline (de preferat cu 2-3 zile inainte), cand este de altfel recomandat sa fie incepute.
Iata indicatiile acestor bai:
Dermatozele infectioase Se fac bai partiale, inmuind doar segmentul afectat, vreme de 15 minute, in apa sarata calda, preparata prin punerea a 7 linguri de sare la litru.Imediat dupa baie, pielea nu se sterge, ci se tamponeaza putin si se lasa sa se usuce. Este excelent acest remediu in tratarea infectiilor bacteriene si
micotice (produse de ciuperci parazite).
Reumatismul - se fac de doua ori pe saptamana bai complete cu apa sarata fierbinte. Cele mai eficiente sunt baile preparate cu sare marina, dar efecte foarte bune s-au obtinut si cu sarea de mina, cu cristale mari (nemacinata).
Cistitele, infectiile urinare Se fac bai complete sau bai de sezut cu apa ceva mai sarata: 5 linguri de sare la litru. Baia va fi facuta in fiecare seara, pana la vindecarea afectiunii, iar apa trebuie sa fie cat mai fierbinte, insa suportabila (peste 38 de grade). Imediat dupa baie va veti sterge si va veti relaxa la caldura, evitand ferm expunerea la frig sau curent.
Anexita, metro-anexita Se aplica procedura de la infectiile renale. Suplimentar, se va adauga in apa sarata de baie putina tinctua de iod. Este un tratament eficient, folosit ca adjuvant si in anumite infectii genitale.
Raceala si gripa Se fac bai ale picioarelor (talpi si glezne) cu apa fierbinte cu foarte multa sare (10 linguri la litru),baile vor dura 10 minute, dupa care ne vom incalta cu sosete groase si ne vom aseza la caldura, asa incat sa transpiram.
Sarea si bioenergia
S-a constatat experimental (prin fotografierea aurelor cu dispozitive Kirlian) si deductiv (prin rezultatele practice obtinute) ca sarea naturala, netratata prin nici un fel de procedeu chimic sau termic, are o misterioasa influenta asupra corpului bioenergetic al fiintei umane. Toti cercetatorii din acest domeniu de frontiera sunt de acord ca sarea naturala este un excelent agent de purificare a aurei umane.La fel ca si apa, sarea absoarbe - se pare radiatiile bioenergetice nocive, curatand din punct de vedere energetic - zonele in care este aplicata.
Iata cateva aplicatii practice ale acestor proprietati bioenergetice ale cristalelor de sare:
Radiatiile electromagnetice sunt o puternica sursa de perturbare a biocampului fiintei umane. Se pare ca foarte multe tulburari ale omului modern, de la durerile de cap la oboseala sau de la sensibilitate marita la stres, sunt accentuate de campurile electromagnetice pe care le emit aparatele si dispozitivele electrice, cu care el interactioneaza practic permanent. Punerea unor cristale mari de sare de mina (extrasa din pamant) in preajma locului in care dormim sau in care lucram (de exemplu, intre noi si calculator) are un efect de absorbtie, de atenuare a influentelor nocive ale campurilor electrice.

Oboseala
O procedura de medicina populara romaneasca ce si-a dovedit adesea eficienta este sa punem un saculet cu sare calduta pe ceafa atunci cand suntem obositi. Acelasi saculet cu sare era pus in leaganul copiilor ca sa nu se deoache si sa aiba somnul lin, intre haine, ca sa le asigure durabilitatea, precum si pentru a le impregna cu o misterioasa capacitate de protectie impotriva "facaturilor de tot felul".

Bijuteriile - mai ales cele vechi
Se spune ca poarta cu ele foarte multe din impregnarile negative ale celor care le-au purtat de-a lungul timpului.Din acest motiv, ele se lasa o perioada de minimum 49 de zile sa stea in sare gema, inainte de a fi purtate. La fel se procedeaza si cu cristalele sau cu pietrele semipretioase.

Materia ltrimis de : Marilena Rumega

Dioscoride, medic greco-roman care l-a insotit pe Traian in cel de-al doilea razboi cu dacii, a scris un tratat de botanica farmaceutica, De materia medica, in care a
prezentat si 21 de plante medicinale utilizate de daci in diferite
maladii. Curios, alaturi de numele grec si roman, este inscris si cel
dacic.

Printre ele: Boudhathala (limba boului, actiune sudorifica); Cinouboila (brionia, cicatrizanta in plagi, diuretica); Coadama (limbarita, racoritoare calmanta in prurite, cicatrizanta); Coicodila (iarba bubei, diuretica, purgativa); Dielleina (maselarita, folosita de daci ca analgezic, calmant, hipnotic, antispastic); Diesema (lumanarica, actiune astringenta si antiperistaltica in diarei); Diodela (coada soricelului, utilizata ca tonic, hemostatic, antiastmatic, laxativ, calmant al durerilor abdominale); Mizela (cimbrul, efect antidiareic, antispasmodic, diuretic); Salia (ciumafaia, contine alcaloizi ca hiosciamina si scopolamina); Riborastra (brusturele, diuretic, hipoglicemiant, antiseptic, laxativ, sudorific, depurativ) s.a. Arheologii au descoperit ca geto-dacii foloseau deopotriva si leacuri minerale. Praful de calcar era utilizat ca hemostatic, buretii de mare uscati si pulverizati erau surse de iod, iar numeroase vase de lut contineau cenusa vulcanica, adusa de negustorii greci de la Etna, Stromboli si Vezuviu. Presarata pe rani, aceasta cenusa le usca, grabind cicatrizarea.

Neglijau dacii igiena colectiva sau pe cea corporala? Nicidecum. Vechii locuitori de la Gradistea Muncelului beneficiau de o instalatie de captare si filtrare a apei de izvor,
la punctul numit Tau. La intrarea in marele rezervor din piatra si
lemn, apa trecea printr-o sita, apoi era filtrata prin straturi de
pietris si nisip. Captata dupa aceasta purificare, era stocata in
cisterne sapate in stanca, asa cum este cea de la Blidaru.
Un sistem de tevi, construit din olane de lut ars, purta apa catre
cetate. Asemenea sisteme au fost descoperite dupa 1950 in mai multe asezari dacice din Muntii Orastiei.
Dacii se spalau frecandu-se cu nisip, cu pamant alcalin (un fel de
sapun primitiv) si cu vin, isi dezinsectizau imbracamintea cu pelin si
levantica, isi tundeau parul si barba cu cutite curbe. Excesul de vin
l-a facut pe marele preot Deceneu sa-l sfatuiasca pe Burebista sa ordone smulgerea din radacini a vitei-de-vie, in fond o masura de igiena colectiva (apud Strabon).

In Transilvania dacica se cunostea inca de prin secolele III-II i.Hr. efectul terapeutic al unor ape minerale. Izvorul termal de la Geoagiu purta numele de Germisara, de la cuvantul indo-european germ (devenit therm sau warm, cald). Razboaiele perpetue au stimulat perfectionarea interventiilor chirurgicale.
Daca unele operatii, precum scoaterea manuala a varfului sagetilor sau
oblojirea ranilor cu frunze din plante astringente, hemostatice si
cicatrizante, a fost o practica milenara, nu acelasi lucru se poate
spune despre instrumentele chirurgicale sofisticate gasite in siturile dacice de catre arheologi ca Ion Horatiu Crisan, Constantin Daicoviciu, Radu Vulpe.

Cei care cred ca medicina dacilor a fost doar
empirica, deci pur aplicativa, se inseala. Arta de a preveni bolile si
a le vindeca poseda si o baza mitico-magica. Grecii si ulterior romanii
aveau un renumit panteon de zeitati medicale, precum centaurul Kiron, maestrul lui Asklepios (Esculap), fiul lui Apollo, apoi pe fiii si fiicele lui Esculap, patronii unor ramuri ale medicinei: Machaon
(chirurgia), Podalir (dietetica), Telesphor (ocrotitorul
convalescentei), Hygeia (igiena), Panakeia (posesoarea leacurilor),
Epione (alinatoarea durerilor) s.a. La randul lor, preotii-medici din Dacia solicitau ajutorul unor zei vindecatori precum Darzas si Bendis,
zeita corespunzatoare lui Artemis (Dianei romane), protectoarea casei
si a sanatatii feminine. Anumiti medici-istorici sustin ca insusi Zamolxis, tanar dac, ar fi calatorit in Atica, l-ar fi cunoscut pe Pitagora si ar fi invatat de la discipolii lui Hipocrate minunata arta de a reda suferinzilor bunul lor cel mai de pret: sanatatea trupului si a sufletului.

Text: Prof. Dr. Radu Iftimovici

sursa:Descopera.ro