Translate
Derniers sujets
Psihotronica - războiul viitorului
Acupuncture et homéopathie :: Homeopatie :: Acupunctura chineza :: Informatii, discutii :: Fitoterapie, parapsihologie, kinetoterapie, masaj, tehnica medicala, anunturi generale
Page 1 sur 1
16032010
Psihotronica - războiul viitorului
Parapsihologia în spatele fostei cortine de fier
De la disciplină reacţionară la armă a războiului psihologic
În anul 1957 apăruseră în întreaga presă sovietică numai trei articole despre parapsihologie - considerată o disciplină reacţionară şi toate erau ostile. Zece ani mai târziu, totalul lor se ridica la 152 şi mai puţin de 10% erau negative sau critice. Parapsihologia a devenit astfel un subiect apreciat. Un număr din ce în ce mai mare de jurnalişti din Vest au descoperit ***** ând că în spatele „Cortinei de fier” se află un mare grup de oameni de ştiinţă ce studiază acest fenomen.
În întreaga Uniune Sovietică existau numeroşi subiecţi talentaţi, dornici să îşi demonstreze abilităţile paranormale şi o mulţime de oameni de ştiinţă, dornici să îi studieze şi să împărtăşească noile lor descoperiri cu colegii din Vest. Sovieticii erau de fapt la fel de interesaţi de telepatie, psihokinezie, OZN, vindecări paranormale şi restul spectrului de fenomene PSI, ca oricare alţi oameni de ştiinţă, iar cercetările lor se bucurau de sprijinul autorităţilor.
În 1966, la moartea lui Leonid Vasiliev (unul dintre pionieri studiului parapsihologiei), o nouă generaţie de cercetători sovietici, mulţi formaţi chiar de către el, erau gata să îi ducă mai departe şi să îi aprofundeze investigaţiile. Tânărul fizician Viktor Adamenko studia chiar talentele psihokinetice ale soţiei sale, Alla Vinogradova. Doctorul G.A. Sergheev, matematician şi neurofiziolog era implicat în cercetarea interacţiunilor umane normale şi paranormale. Biochimistul Yuri Kamensky s-a arătat a fi un „transmiţător telepatic” de succes, iar experimentele sale la mare distanţă, realizate cu actorul Karl Nikolaev fuseseră supervizate de chiar Leonid Vasiliev. La Universitatea din Kazahstan, în Alma-Ata, doctorul în biofizică V. M. Iniuşin dezvoltase o teorie despre „corpul bioplasmatic” şi perfecţionase fotografia de înaltă frecvenţă, popularizată apoi de către Semion şi Valentina Kirilian şi cunoscută acum în întreaga lume.
Rosa Kuleshova citeşte cu degetele
Oamenii de ştiinţă sovietici lucrau împreună cu mai multe persoane având astfel de capacităţi. Nina Kulaghina îşi demonstra în special abilităţile psihokinetice la care putea face apel la comandă, indiferent dacă se afla într-un laborator în faţa oamenilor de ştiinţă sovietici, sau într-o cameră de hotel în faţa unor vizitatori din Vest. Rosa Kuleshova şi-a demonstrat în mod repetat abilitatea de a citi cu degetele. Boris Jermolaev i-a uimit pe mulţi, printre ei aflându-se şi eminentul psiholog doctor Veniamin Pushkin, făcând să leviteze obiecte şi chiar persoane. Un tânăr din Azerbaidjan pe nume Iofik Dadashev, părea decis să ducă mai departe tradiţia statornicită de cunoscutul telepat Wolf Messing şi făcea demonstraţii de telepatie în aproape fiecare oraş din Rusia Sovietică.
În spatele acestui „senzaţional”, oamenii de ştiinţă au lucrat însă din greu la punerea bazelor teoretice ale acestei noi ştiinţe - parapsihologia şi la cercetarea ei cât mai riguroasă. Ei erau conduşi de dr. Ippolit Kogan, şeful secţiunii de bioinformaţie a Institutului Tehnic din Moscova. Şi, deşi parapsihologia nu era recunoscută ca o disciplină ştiinţifică în sine, existau mulţi printre care şi tânărul biolog, Eduard Naumov, care s-au dedicat complet acesteia, sporind şi îmbunătăţind relaţiile Est-Vest în acest domeniu de cercetare.
Milan Ryzl a demonstrat că abilităţile paranormale pot fi dezvoltate prin antrenament
În alte părţi din Europa de Est, panorama fenomenelor PSI părea echilibrată, promiţând multe în special în Cehoslovacia, unde dr. Milan Ryzl a arătat că înzestrările paranormale pot fi dezvoltate printr-un antrenament sistematic. Lucrând o perioadă de peste trei ani cu un singur subiect - Pavel Stephanek a cules rezultate semnificative în testul cu cărţi Zenner. Acest test presupune ca subiectul să 'ghicească' în mai multe probe consecutive ce carte va trage o altă persoană dintr-o serie de 5 cărţi purtând inscripţionate anumite simboluri. Pavel Stephanek a reuşit în 9 probe din 10, la cele mai multe dintre ele fiind martori şi vizitatori din Vest. Millan Ryzl are meritul de a fi realizat prima demonstraţie de telepatie probată în condiţii de laborator. Concluzia a fost că „Subiectul manifestă facultăţi de percepţie extrasenzorială în mod evident şi repetat.”
Tot în Cehoslovacia, inginerul inventator Robert Pavlita a generat un interes considerabil cu „generatorul său psihotronic”, un mic obiect de metal cu care, era capabil să depoziteze „energia bilogică”.
Oarba Vanga Dimitrova prezice politicienilor
În acelaşi timp, Bulgaria a devenit prima ţară în lume care s-a putut mândri cu un medium extraordinar, o femeie oarbă, numită Vanga Dimitrova, care locuia într-un oraşel din sudul ţării, Petrich. Cei care doreau să o consulte erau atât de numeroşi încât se construiese special pentru ei un hotel. Mai ales că în noaptea de dinaintea întâlnirii cu Vanga ei trebuiau să doarmă cu o bucăţică de zahăr sub pernă. A doua zi Vanga lua bucata de zahăr, şi-o presa pe frunte şi era apoi capabilă să furnizeze o mulţime de informaţii despre trecutul, prezentul şi viitorul celui în cauză. Vanga a fost consultată şi în probleme internaţionale şi se spune că înainte de decembrie 1989 însuşi Ceauşescu i-a cerut sfatul.
Bulgaria se mai poate mândri şi cu Institutul Oficial de Parapsihologie din Sofia – primul din lume de acest gen, condus de Giorgi Lozanov, un medic care, ca mulţi alţi bulgari, a primit informaţii personale exacte de la Vanga Dimitrova. El a devenit mai târziu celebru prin metoda sa de învăţare rapidă prin sugestologie.
Dialogul PSI Est-Vest s-a sfârşit înainte de a se naşte
Se poate spune că în 1960, Europa de Est era într-adevăr centrul parapsihologiei mondiale. Dar aceasta nu era totul. În 1968, Eduard Naumov a organizat o conferinţă internaţională la Moscova, care a fost onorată de prezenţa a nouă cercetători vestici, alături de doi jurnalişti americani: Lynn Schroeder şi Sheila Ostrander.
Întâlnirea a început cu stângul, odată cu apariţia în cotidianul rus „Pravda” a unui atac virulent împotriva parapsihologiei în general şi a mediumului Nina Kulaghina, în particular. Aceasta era numită impostoare de jurnaliştii soviectici. Participanţii au fost alungaţi din Casa Prieteniei, unde avea loc evenimentul. Dialogul Est-Vest dintre parapsihologi luase sfârşit înainte să înceapă.
Lucrurile s-au înrăutăţit când Schroeder şi Ostrander au publicat „Descoperiri parapsihologice în spatele Cortinei de Fier”, în anul 1970. Această carte celebră conţine o cantitate de informaţii uriaşă despre studiul fenomenelor paranormale din Europa de Est şi, în special, din fosta U.R.S.S., informaţii necunoscute până atunci vesticilor. Ea a condus la o creştere considerabilă a interesului Occidentului pentru aceste fenomene. A fost atunci clar pentru toată lumea că sovieticii erau foarte avansaţi în cele mai multe domenii de cercetare a paranormalului.
Folosirea înzestrărilor PSI în scopuri militare
Dar autorităţilor sovietice nu le-a plăcut deloc cartea. Era, spuneau ei, „plină de erori privind relatarea faptelor şi plină de prejudecăţi antisovietice” şi au reacţionat violent la sugestia că parapsihologia era cercetată spre a fi folosită în mod special în „apărare, război psihologic, spionaj etc.”.
Ceea ce îi supărase de fapt era indiscreţia lui Naumov. Acesta dezvăluise câteva secrete de stat: primul, că militarii sovietici se ocupă de experimente de telepatie animală între un submarin şi ţărm, şi al doilea că găsiseră o metodă prin care să intercepteze telepatia dintre oameni - un fel de radar telepatic. Ambele aveau o considerabilă aplicabilitate militară. Comunicaţiile convenţionale cu un submarin în submersie sunt extrem de dificile, iar telepatia putea rezolva această problemă, cu condiţia ca transmisiile să fie realizate fără erori, sau cu alte cuvinte, persoanele antrenate în telepatie să poată comunica perfect. În ceea ce priveşte al doilea aspect, acesta era un punct nevralgic. Dacă telepatia ar fi devenit o armă de război, ceea ce s-a şi petrecut, interceptările de acest gen ar fi avut o valoare la fel sau poate chiar mai mare ca şi interceptările comunicaţiilor.
URSS a interzis cercetarea individuală a fenomenelor PSI
Naumov şi-a propus să realizeze în 1972 o altă întâlnire internaţională. În urma organizării acesteia a a fost arestat şi condamnat la doi ani de muncă forţată sub pretextul unor infracţiuni financiare. Probabil ca rezultat al puternicelor proteste internaţionale, el a fost eliberat un an mai târziu. Oricum nu i s-a mai permis să îşi reia munca şi a dispărut cu totul de pe scena parapsihologiei.
În octombrie 1973, presa sovietică a publicat un articol ce părea că defineşte în sfârşit atitudinea oficială a URSS–ului faţă de parapsihologie. Mesajul era clar - fenomenele PSI există şi pot fi cercetate, dar nu de către amatori ori ”militanţi individuali” (aici se făcea o referire clară la Naumov), ci doar de către Academia Sovietică de ştiinţe.
După acest mesaj părea că au fost restabilite nişte relaţiile internaţionale normale cu privire la acest subiect. La iniţiativa a doi psihologi, doctorul Stanley Krippner din SUA şi doctorul Zdenek Rejdak din Cehoslovacia, a fost organizată în 1973 la Praga prima Conferinţă Internaţională de Cercetări Psihotronice (psihotronica fiind termenul estic pentru parapsihologie). Mai mult de 400 de delegaţi din 21 de ţări au participat la lucrările conferinţei, inclusiv un grup de cercetători de la Academia Sovietică de ştiinţă. „Nu este nici o îndoială că experimentăm naşterea unei ştiinţe unice” a spus atunci Stanley Krippner, „una care necesită o combinaţie a fizicii şi a comportamentului ştiinţific, cu un nou punct de vedere, holistic, asupra organizării sistemelor vii”.
Se părea că se construise în sfârşit o punte solidă între parapsihologii din Est şi cei din Vest. Mulţi occidentali au început să viziteze blocul ţărilor estice şi s-au legat parteneriate ştiinţifice. Ulterior, Congresele Psihotronice au fost ţinute la intervale de doi ani şi, deşi n-a fost nici o prezenţă sovietică la Monaco în 1975 ori la Tokio în 1977, o echipă de medici din Moscova a asistat la adunarea din 1979 din Brazilia, unde dr. Rejdak a ţinut o pledoarie convingătoare pentru aşezarea cercetărilor psihotronice în afara politicii.
Înscenările sabotează parapsihologia
În data de 11 iunie 1979, corespondentul din Moscova al ziarului „Los Angeles Times”, Robert C. Toth, a primit un telefon de la un om numit Petukov, care îi solicita o întâlnire urgentă. Petukov i-a dat lui Toth un document, dar înainte ca el să aibă timp să arunce măcar o privire peste el, au fost amândoi înconjuraţi de către poliţişti şi serviciile secrete ruse şi târâţi într-un lung şi foarte neplăcut interogatoriu. În timpul acestuia, un personaj ce pretindea a fi un mare membru al Academiei de ştiinţe a apărut brusc, a citit documentul şi a anunţat că acesta conţine o relatare a unor recente descoperiri sovietice în domeniul PSI. Ceva pe care americanii îl căutaseră în zadar timp de o jumătate de secol şi care era secret de stat. Toth a fost eliberat de KGB după 13 ore de interogatoriu şi i s-a cerut să părăsească ţara. Incidentul a nedumerit observatorii vestici, la fel de mult ca şi pe Toth însuşi, care nu arătase nicodată vreun interes pentru parapsihologie.
Rusia are capacitatea de a purta un război psihic
S-a crezut la vremea aceea că era doar un avertisment privind interacţiunile cu oameni de ştiinţă dizidenţi din URSS. Întregul episod părea aranjat de către autorităţi, dar se dovedise o înscenare stângace. S-a emis atunci ipoteza că era posibil ca sovieticii să nu fi rezolvat misterul PSI, dar doreau ca vesticii să creadă că au făcut-o deja şi sperau că Toth va relata în ziarul său ceva din cele petrecute.
Era doar o ipoteză. În 1973 preşedintele Brejnev făcuse în discursul său o referire enigmatică la o formă de armă „mai înfricoşătoare” chiar decât armamentul nuclear. Era o referire ascunsă la arma biochimică (bacteriologică), ori afacerea Toth fusese o reamintire blândă pentru vestici, că sovieticii erau în măsură să poarte acum un război psihic?
După vizita sa în U.R.S.S., la puţin timp după ce a venit să trăiască în SUA, Milan Ryzl a povestit despre starea paradoxală de lucruri întâlnită de el acolo. Parapsihologia, spune el, pare slab fondată, deşi acolo sunt semne de interes considerabil din partea autorităţilor militare şi a securităţii, în vederea folosirii ei.
Aplicaţiile practice au fost întotdeauna o caracteristică a tuturor cercetărilor comuniste şi o dată ce devine posibilă folosirea practicii PSI în nu contează ce domeniu, concluzionează dr. Ryzl, „nu este nici o îndoială că U.R.S.S ar folosi-o.”
Cercetătorii vestici au fost în mod repetat îndemnaţi de către colegii estici să dea asigurări că forţele psihice sunt folosite pentru pace şi în folosul umanităţii. Or, chiar această insistenţă a lor este stranie. Ryzl spunea că: „Se ascunde ceva în modul în care vorbesc ei despre aceste lucruri, care arată clar faptul că anumiţi oameni au alte idei despre cum ar trebui folosite capacităţile PSI .”
Bibliografie:
1. Lynn Schroeder&Sheila Ostrander - Psychic discoveries behind the Iron Curtain, Prentice Hall , 1970.
2. J. B. Rhine&William McDougall - Extra Sensory Perception, Kessinger Publishing , 2003
3. Benjamin B. Wolman - Handbook of Parapsychology, McFarland & Company, 1986
4. Jane Henry - Parapsychology: Research on Exceptional Experiences, Routledge, 2004
5. Dean Radin - Entangled Minds: Extrasensory Experiences in a Quantum Reality, Paraview Pocket Books, 2006
http://www.rufon.org/forum/index.php?topic=1967.90

Teodorescu Cornel- Numarul mesajelor : 164
Puncte : 54655
Data de inscriere : 04/01/2010
Psihotronica - războiul viitorului :: Commentaires
Istoria secreta a umanitatii - Sistemul ocult de dominare a lumii
http://www.librarie.net/carti/11732/Isto...re-a-lumii

CUM COMBATEM EFECTELE PSIHOTRONIEI!
Conform Generalului Dr. Emil Strainu : "activitatile extrasenzoriale sunt mai intense doar in doua locuri din lume, Tibet si spatiul Carpato-Danubiano-Pontic."
Mantra tibetana folosita pentru combaterea efectelor atacurilor psihotronice:
"OM MANI PADME HUM"
(cautati pe You Tube)
Din pacate, blestemele ortodoxe impotriva actelor vrajitoresti, nu sunt indicate deoarece sunt o alta forma de magie neagra! Mantrele tibetane, aduc echilibru si armonie in campul energetic! (prin intermediul lor, nu se blesteama)
Ritualul bisericii ortodoxe, pentru combaterea atacurilor vrajitoresti este citirea Moliftei (Blestemului) Sfantului Vasile,care este o practica tot a magiei negre sau goetiei! Asa ca ...ATENTIE!
"IGNE AQUA VITAE RENOVATUR INTEGRA"
"NICI-O RELIGIE NU E MAI PRESUS DE ADEVAR"

http://video.google.com/videoplay?docid=-4187235187071578011&hl=en#
NOUA BIOLOGIE - Unde Mintea Şi Materia Se Întâlnesc partea 2 din 2
http://video.google.com/videoplay?docid=6322503899738869532&hl=en#

Cum ar fi daca am putea sa cream un e-mail si sa-l trimitem numai prin puterea gandului? Cu ajutorul unei tehnologii care sa ne permita acest lucru nu ar trebui sa mai scriem e-mailuri, sa telefonam sau…sa vorbim.
Armata Statelor Unite lucreaza in prezent, impreuna cu oamenii de stiinta de la Universitatea California, la o noua tehnologie a viitorului, menita sa usureze cat mai mult procesul comunicatiilor. Cunoscuta sub denumirea de telepatia sintetica, procedeul se bazeaza pe citirea activitatii electrice din creier cu ajutorul unei electroencefalograme sau EEG. O tehnologie similara fost deja luata in considerare ca o modalitate de a controla jocurile video doar cu ajutorul gandurilor.
“Cred ca telepatia sintetica va deveni in final un alt mod de comunicare. Va fi nevoie de multa cercetare, mult timp, dar o asemenea inovatie poate avea atat aplicatii civile, cat si militare”, este de parere Mike D’Zmura, conducatorul acestui proiect. Ideea de a comunica numai cu ajutorul gandurilor nu este una noua. In anii ’60, un cercetator si-a atasat de cap un aparat EEG si a reusit sa isi dirijeze undele alfa ale creierului astfel incat sa compuna mesaje in codul Morse.
Sursa: MSNBC
http://www.descopera.ro/dnews/3314433-armata-americana-dezvolta-telepatia-sintetica

afectiuni pot fi tratate prin hipnoza?
- Exista o gama foarte larga de afectiuni ce pot fi tratate cu ajutorul hipnoterapiei. Printre acestea, cele mai des intalnite sunt: starile de stres, anxietatea, panica, fobiile (agorafobia, claustrofobia etc.), depresiile (nu si cele majore), disfunctiile sexuale masculine (ejaculare precoce, impotenta) si feminine (anorgasmie, frigiditate, vaginism, dismenoree), probleme de vorbire (in special balbismul), emotivitatea, timiditatea, obsesiile, deviatiile de comportament, alcoolismul si dependenta de droguri, problemele alimentare (bulimia, anorexia, obezitatea). Pe langa afectiunile psihoemotionale enumerate anterior se pot trata cu succes si afectiunile psihosomatice si chiar cele somatice, dezvoltate pe fond nervos: hipertensiunea arteriala, bolile de piele, ulcerul si gastritele, astmul bronsic, transpiratia abundenta, ciclul menstrual neregulat etc.
- Exista si contraindicatii ale hipnozei?
- Hipnoza nu se induce persoanelor ce sufera de boli psihice majore: schizofrenie, paranoia, psihoza maniaco-depresiva, epilepsie - si aceasta deoarece exista riscul declansarii unei crize psihotice (nu obligatoriu!). Eu am lucrat mai multe sedinte de hipnoterapie cu o pacienta bolnava de epilepsie si nu numai ca nu i s-a declansat nici o criza, ba dimpotriva, crizele ei de epilepsie au scazut ca frecventa si intensitate, iar starea ei generala s-a imbunatatit! Pentru un om obisnuit insa, singurul efect secundar neplacut ce poate sa apara in urma hipnozei este o usoara ameteala, care trece in mai putin de 5 minute.
interviu cu d-l Eugen Stelian Abrudan directorul Clinicii Psihologice Esa.
http://terapiepentrusuflet.com/hipnoza-terapeutica/

In 1989 , Romania ramasese singura tara din Europa care se opunea transformarilor pe care le infaptuia Gorbaciov.Polonia, Ungaria, Cehoslovacia si Bulgaria declansasera mai inainte procesul reformator,democratic, adica revenirea la capitalism.Toate aceste transformari erau sprijinite de USA si Occident.
Dupa cel de-al XIV-lea Congres al P.C.R. , fortele ostile din exterior si-au dat seama ca nu-l vor putea inlatura pe Nicolae Ceausescu decat daca isi vor concentra eforturile.
Prin metodele specifice activitatii serviciile romane de informatii erau la current cu toate acestea.
In Nota nr. 0275 din 1 dec. 1989 a D.S.S. si D.I.E. se arata : “ Raportam urmatoarele informatii obtinute pe mai multe linii cu privire la intalnirea dintre Bush si Gorbaciov: In cadrul noilor convorbiri la nivel inalt dintre S.U.A si U.R.S.S. , organizate la initiative sovieticilor , cele doua parti vor aborda cu prioritate probleme privind redefinirea sferelor de influenta si elaborarea unor noi strategii commune, care sa le asigure in continuare un rol determinant in toate problemele internationale…
Sunt semen ca U.R.S.S. va face concesii americanilor in schimbul obtinerii de ajutoare economice si financiare…Din datele de care dispunem rezulta ca la intalnirea dintre Bush si Gorbaciov ar urma sa se discute si problemele exercitarii de noi presiuni coordinate asupra acelor tari socialiste care nu au trecut la aplicarea de ‘reforme reale’, fiind avute in vedere R.P.Chineza ,Cuba si Romania. Cu privire la tara noastra , Bush va releva ca statele member ale N.A.T.O. vor continua aplicarea de restrictii in relatiile lor cu Romania si va solicita ca si U.R.S.S. sa procedeze in mod similar prin reducerea livrarilor sovietice de titei, gaz metan si minereu de fier. “
In declaratia d-lui professor universitar Ioan Totu (fost ministreu de externe al RO. schimbat din funcite in preajma congresului al XIV-lea) se arata : “In SU.A. si unele tari din Europa (in special Anglia) s-au infiintat, inca cu multi ani in urma, cercuri speciale de spionaj si destabilizare a Romaniei sub conducerea C.I.A., persoana imputernicita sa actioneze intereselor americane fiind Silviu Brucan.” ( actualmente –decedat )
Pe timpul desfasurarii mitingului din Capitala a fost folosita arma psihologica, personae aflate la miting cat si altele aflate la o oarecare departare au relatat o stare de panica, care a pus stapanire pe ei si care a avut 2 origini .,vacarmul sonor provenit dintr-o sursa de amplificare – asemanator celui produs de formatiuni de avioane sau elicoptere
ori de o coloana de tancuri in mars.
Pe langa toate acestea multe persoane au declarat ca “ a fost vorba de o senzatie fizica de spaima,resimtita sub forma unei nelinisti atat de puternice incat aproape ca nu te mai puteai tine pe picioare, iar in urechi iti rasuna un uruit insuportabil “ si aproape toti au avut senzatii de furnicaturi si intepaturi.
Aceste lucruri au fost prezentate si in raportul d-lui Virgil Magureanu, prezentat in plenul Parlamentului , in toamna anului 1994, in urma caruia , deoarece nu a exclus folosirea acestor -arme- in timpul evenimentelor din decembrie 1989, a fost taxat drept un “diletant in probleme de psihologie” .
Ulterior, specialistii consultati au afirmat ca o asemenea stare, este provocata, de regula, prin emiterea la mare intensitate a unor unde de joasa frecventa, sub pragul audibilului.
Un loc aparte in cadrul razboiului psihotronic il ocupa armele HALOTRONICE- o asemenea “arma” determina o emisie coerenta de radiatii electromagnetice , care genereaza , la o distanta data, un camp foarte precis, a carui actiune consta ( functie de structura, configuratie si specialitatea sa ) in producerea de efecte ce ocupa un spectru larg de manifestare, intins de la stimularea reactivitatii umane, la efecte psiho-fizice , pana la inflamarea si si distrugerea materialelor fizice ( lemn, piatra, metal, sticla) “
Acest fel de arma ar fi putut fi folosita la incendiile devastatoare (inexplicabile atunci) care au distrus Biblioteca Universitara, Muzeul de Arta, incaperi apartinand fostului Consiliu de Stat, sala mica a Palatului, spatii interioare din restaurantul ‘Cina’ si blocul ‘Romarta’ . Exceptand ultimele doua , restul au fost complet distruse.
Cred ca v-am plictisit destul inca putin si termim de scris.
Intr-o nota informativa din 13 dec. 1989 se arata ca : “ Din ascultarea prin sondaj , a posturilor ICDT aflate in conservare , a rezultat ca pe postul 544/A.T.17 mai multe persoane necunoscute au purtat discutii interesante privind securitatea statului Initial in perimetrul ascultat,s-au aflat doua persoane necunoscute (care au discutat in limba rusa si limba engleza –in text Baza 1 si Baza 2), dupa care au intervenit alte trei persoane, marcate distinct , care au folosit accidental si limbile germana si idis. “
In continuare un scurt fragment din acea nota, convorbirile respective au avut loc in intervalul 10 dec. 1989 orele 18:30 si 11 dec. 1989 orele 3:14. :
“ Baza 2- Fiti fara grija! Acum va curge mult sange! Macelul va fi pornit de rusi! Altfel, de ce au carat atatea lazi cu armament si munitie in Romania? Ca sa se joace de-a hotii si vardistii?
Berlin- Indiferent de orientarea noii Puteri , Securitatea trebuie paralizata!
Baza 1-E rezolvata!.... Armata e pregatita sa o compromita sis a-I incendieze arhivele secrete!
Praga- Apropo de incendiere….AVO (serviciul maghiar de informatii) este dispus sa ne cedeze bazele ei si logistica daca le promitem ca va arde complet un anumit punct!...Este un fix a lor!...Nu stiu de ce se tem atat de hartiile adunate aici !...Niste hartii!
Baza 2- Unde ?
Praga –Niste Incunabule ( exemplare ale cartilor tiparite in primii ani ai introducerii tiparului, inainte de anul 1500) Biblioteca Centrala Universitara!... Ei i ziceau Fundatia Carol!...
Baza 2- Ne-au dat planurile ?
Praga- Nu inca!....Documentele sunt pe drum.
Baza 2-De unde?
Praga- De la Biblioteca Universitara din Cluj….Cred ca au ajuns…Au organizat transportul la Bucuresti prin oamenii lor…O lista lunga!...
Baza 1- Ceva important pentru noi?
Praga-Nu!... In toate astea , pe ei i frige ceva !...Uite, Anexe la “Aprobatae Constitutionae Regni Transilvaniae et Partium Hungariae” , Fond cu file din Memoriile lui Kossuth Ludovic, anexe la “ Tripartitul de la Werboczi” , stampe, manuscrise , Extrase din Fondul Nagy Imre. Multe!...N-am reusit sa aflu de ce au pus atata suflet in niste hartii!
Baza 2- Vor sa le care ?
Praga – Nu!... SA ARDA TOT !...
Baza 1- Se rezolva!... Totdeauna maghiarii mi s-au parut prea sentimentali…O grupa de-a lor sa aduca si 3 doze de napalm…Ajunge pentru un hotel cu 20 de etaje.”
La circa doua ore dupa incheierea discutiilor, (o parte a fost prezentata mai sus) , s-a inregistrat urmatoarea emisiune blitz , prin satelitul geostationary din frecventa 180 kHz/ F.D.M.03. Nu s-a putut stabili destinatarul transmisiei.Radiograma decriptata partial , are urmatorul continut :” Radiograma. Zece toamna patruzeci si cinci cu douazeci si opt. In atentia domnului A.H. Ames ( fostul sef al Departamentului pentru tarile est-europene, din cadrul C.I.A…arestat pentru spionaj in favoarea fostei U.R.S.S. ). Treizeci si cinci cu douazeci si opt triseaza Malta. Pus in aplicare varianta M. Pregatiti evaluarea . Raportate tendinte A.F.L.C.I.O. per 1970. Stop. Concesii AVO . In atentia d-lui Longfield. De la cinci transfer pe douazeci si opt cu patruzeci si doi. Asteptam prognoza. “
http://www.octogonul.myforum.ro/-vp9709.html

Al treilea ochi
Daca sunteti curiosi sa vedeti cum ati aratat in vietile trecute Shock, uitati-va in oglinda. Alegeti o oglinda de dimensiuni relativ mici, care sa nu reflecte mai mult decat capul si bustul vostru. Relaxati-va privirea si asteptati ca ochiul al treilea sa inceapa sa se deschida. Veti observa incet-incet cum umbrele de pe fata incep sa se schimba si va apare: par lung sau par scurt, ochelari, o fata de barbat sau de femeie, palarie, mustata sau barba.... sau chiar chip de extraterestru. wink
Toate aceste chipuri sunt ca niste umbre si se succed foarte rapid. Daca vi se intampla ca unul dintre ele sa revina de mai multe ori, inseamna ca aceea a fost o viata foarte importanta pentru voi.
De fiecare data cand clipiti veti fi adusi in prezent, la chipul actual, ca sa va reamintiti de ce ati venit aici.

PROIECTUL MONTAUK
Pare SF, dar realitatea bate filmul .
Mereu m-am intrebat de ce cercetarile militare trebuie sa fie cu un pas inaintea celor civile .
Raspunsul il stiti, cred .
mă aflam pe acoperişul casei şi instalam antena Delta T (elemente care au fost discutate în capitolul 6). Această antenă are un efect subtil interdimensional chiar asupra naturii timpului. Acel moment mi-a permis să-mi redobândesc conştiinţa unei linii temporale alternative pe care o uitasem împotriva voinţei mele.Prin urmare, călătoria de la o buclă la alta este perfect posibilă. De fapt, se pare că, în primul rând, acesta a fost motivul pentru care au avut loc Experimetul Philadelphia şi „Proiectul Montauk”. Această teorie arată că prin experi-mentele realizate nu a fost creată doar o buclă alternativă temporală, ci şi că această buclă a permis OZN-urilor să ajungă pe planeta noastră. OZN-urile ne-au fost în preajmă dintotdeauna
http://seby84.wordpress.com/2008/09/11/proiectul-montauk-%E2%80%93-experimente-in-timp/

http://video.google.com/videoplay?docid=5415495937122207838#docid=1075922513658340162
http://video.google.com/videoplay?docid=5415495937122207838#docid=-8066455698550196923
http://video.google.com/videoplay?docid=5415495937122207838#docid=-5220952327043330495

Cip satanist direct in creier
Un cip de telepatie care le permite oamenilor sa controleze computerele, televizoarele si intrerupatoarele cu puterea mintii va fi realizat, cat de curand, de oamenii de stiinta britanici. Micul senzor va sta pe suprafata creierului, inregistrand activitatea electrica de la nivelul celulelor nervoase si transmitand semnale wireless unui receptor aflat pe craniu. .... Daca isi imagineaza ca muschii li se misca, o lumina s-ar aprinde, de exemplu. Este o arie de cercetare profunda in SUA, insa toate testele au implicat senzori cu fire.
Sonda de 1,3 milimetri grosime nu a fost inca testata pe oameni sau animale. Insa testele pe mostre de creier, realizate in laborator s-au dovedit a fi promitatoare.
...Cipul are 50 de “puncte minuscule de contact” ce se conecteaza la celulele nervoase din zona cerebrala. Cand acul se retrage, patru antene de un milimetru grosime se ataseaza de suprafata organului. Acestea comunica wireless cu “baza statiei” un receiver cu diametru de 16 milimetri ce se afla in permanenta in gaura minuscula lasata de ac. Aparatul preia semnele neuronale din cortexul motor al creierului si transmite impulsurile prin baza statiei pana la receiverul conectat la un calculator, mai precizeaza sursa citata.
http://apologeticum.wordpress.com/2009/09/04/4431/
Drumul spre iad e pavoazat de intentii bune .
Uite asa pacalesc fraierii sa le bage cipul direct in creier, ca sa fie "lucrarea" satanista reusita .
Nu spun insa ca acest cip poate fi controloat foarte usor de un emitator extern .

Permission de ce forum:
Vous ne pouvez pas répondre aux sujets dans ce forum
Dim Mai 22, 2022 12:01 am par Dr Ioan Dumitrescu
» Fibromyalgie traite par l'acupuncture
Jeu Mai 05, 2022 4:38 pm par Dr Ioan Dumitrescu
» Fibromyalgie
Lun Juin 07, 2021 1:52 pm par Dr Ioan Dumitrescu
» Centre médical d'excellence
Sam Mai 15, 2021 9:02 pm par Dr Ioan Dumitrescu
» Endométriose
Dim Jan 17, 2021 10:51 am par Dr Ioan Dumitrescu
» Spasmophilie, pathologie gynécologique - applications du traitement homéopathique et d'acupuncture
Lun Nov 16, 2020 12:26 am par Dr Ioan Dumitrescu
» Consultation d'homéopathie par télémédecine
Jeu Mai 07, 2020 2:51 pm par Dr Ioan Dumitrescu
» Spasmophilie
Mer Mai 06, 2020 12:35 pm par Dr Ioan Dumitrescu