Dr.CRISTINA TEODORESCU
Impactul Toxoplasmei gondii şi Trichomonas uro-genitalis asupra femeii gravide şi a produsului de concepţie
REZUMATULTEZEI TEZEI PENTRU OBŢINEREA TITLULUI DE DOCTOTR ÎN BIOLOGIE
Toxoplasma gondii este un parazit care determină apariţia bolii numite toxoplasmoză. Gazdele definitive ale acestuia sunt: pisica şi unele felide sălbatice iar gazda intermediară este reprezentată de orice alt vertebrat, inclusiv omul.

Toxoplasmoza este poate cea mai subdiagnosticatǎ infecţie parazitarǎ, este o boală insidioasă, frecvent oligosimptomatică şi nediagnosticată, care la anumiţi pacienţi este totuşi puternic debilitantă şi ocazional fatală. Afectarea populaţiei se manifestă cu rate de prevalenţǎ de la mai puţin de 1% pânǎ la peste 90%. Existǎ două categorii de persoane cu risc crescut de dezvoltare a unei forme de boală cu consecinţe grave: femeile gravide care pot transmite transplacentar parazitul şi indivizii imunodeficitari care dezvoltă o formă de boală deosebit de gravă. Gradul afectării organelor şi sistemelor, gravitatea manifestărilor clinice, evoluţia bolii şi pronosticul depind de starea sistemului imunitar. Date fiind consecinţele grave ale toxoplasmozei congenital: moarte ,,in utero”, naşterea prematură, malformaţii congenitale grave, sechele severe la nivelul sistemului nervos central şi al ochilor (care constituie cauze ale invalidităţii infantile), mortalitatea infantilă precoce, aceasta este o problemă medicală şi socio-economică importantă şi actuală
ISTORIC

Studiul acestui parazit a debutat în anul 1908, când Splendore (citat de Rădulescu, 2000, Ristea, 2000 a descoperit un parazit necunoscut, care părea să aparţină sporozoarelor

Concomitent, Nicolle şi Manceaux au descoperit un parazit în splina, ficatul, măduva şi globulele albe ale unor rozatoare nord-africane (Ctenodactylus gondii) la Institutul Pasteur din Tunis

Denumirea parazitului a devenit Toxoplasma gondii (toxon-=arc şi plasma =formă în limba greacă). Diagnosticul toxoplasmozei la adulţi şi copii fost pus la punct de Sabin în 1941, (citat de: Rădulescu, 2000, Remington,. 2001 Ruoss, 1972).

În 1968 este pus la punct testul Remington, care evidenţiază anticorpii IgM prin reacţia de imunofluorescenţă.
1.1.1 EPIDEMIOLOGIE



Datele epidemiologice legate de infestarea cu Toxoplasma gondii arată că toxoplasmoza este cea mai răspândită zoonoză de pe glob, cel puţin 500 milioane de oameni prezentând anticorpi faţă de Toxoplasma gondii şi poate fi întâlnitǎ la aproape toate animalele cu sânge cald (Dubey şi colab, 1976, Dubey şi colab, 1998, Beattie, 1998, Cook şi colab, 2000, Risteaea şi colab, 2000). Infestarea este mai frecventă în zonele calde şi la altitudini joase
1.1.3. SURSE DE INFESTARE



Sursele de infestare sunt:

* oochiştii:
* tahizoiţii
* chişti tisulari

Bradizoitul este forma hibernantă, de diviziune lentă (Dubey şi colab., 1998);

* Chistul tisular cu cistozoitul rezultând din ciclul asexuat, responsabil de infestarea persistentă, latentă (Dubey şi colab., 2000, Dubey şi colab., 2002)

Sporozoitul este stadiul infestant rezultat prin diviziunea oochistului (Dubey şi colab., 1998);

Fig. 3 – Reprezentarea schematică a sporozoitului

(După Dubey, J., P, /Clinical Microbiological Reviews, 1998).



oochistul nu se întâlneşte la om, ci numai la gazda definitivă (pisica) şi are rol în ciclul evolutiv al toxoplasmei şi în transmiterea infestarii (Ferguson şi colab, 1979, Dubey şi colab, 1988, Dubey şi colab, 1998, Dubey şi colab., 2000) (Fig. 4).



Fig. 2 - Morfologia chiştilor tisulari

(După Dubey, J, P, Clinical Microbiological Reviews, 1998)

Fig. 4 - Oochistul sporulat


1.1.3.3 CICLUL DE VIAŢA

Ciclul evolutiv al Toxoplasmei gondii parcurge 2 etape:

Ciclul sexuat

Ciclul asexuat
1.1.3.3.1 CICLUL SEXUAT

Cel care a descoperit această etapă a fost Hutchinson în 1965, care descrie două faze succesive: prima schizogonică şi a doua gametogonică. Acestea se desfăşoară în intestinul gazdei definitive (felide).
1.1.3.3.2 REPRODUCEREA ASEXUATĂ

Spre deosebire de ciclul sexuat, care are loc numai în gazda definitivă, cel asexuat poate avea loc într-o mare varietate de gazde: animale cu sânge cald şi păsări. Dezvoltarea parazitului în cadrul acestui ciclu recunoaşte 2 faze (Dubey, 1988, Dubey şi colab, 2000). Una „acută” de tahizoit şi alta „latentă” de bradizoit.
1.1.4 MORFOPATOLOGIE

După infestare, Toxoplasma gondii se concentrează iniţial în nodulii limfatici regionali, de unde diseminează prin parazitemie. Date de biopsie şi necropsie demonstreazǎ prezenţa parazitului în aproape orice ţesu
1.1.5 INFESTAREA CONGENITALĂ - TOXOPLASMOZA ÎN SARCINĂ

Infestarea congenitală se face prin tahizoiţi.
1.1.6 MANIFESTARILE CLINICE

Manifestările clinice în toxoplasmoză variază de la un tablou asimptomatic până la forme grave cu mortalitate ridicată. Marea majoritate a cazurilor nu este diagnosticată.
1.1.6.1 INFESTAREA LA OM
1.1.6.1.1 INFESTAREA DOBÂNDITĂ

La organismele imunocompetente, manifestările bolii pot fi:

Asimptomatică, Simptomatică – boală nespecifică, adenopatie, afectare oculară

afectare cerebrală, alte manifestări (cutanate, pulmonare, enteritice, splenice, hepatice, endocrine etc.).

Forma latentă, generalizată, cu localizarea chiştilor parazitari în diverse organe şi simptomatologie inexistentă, diagnosticul punându-se pe baza examenelor serologice;
1.1.6.1.2 INFESTAREA CONGENITALĂ

Se manifestă prin mai multe stadii (Ruoss şi colab, Pratlong şi colab, 1996, Wallon, 1999, Steriu, D., 2000, Villena şi colab, 2000, Stăvaru şi colab, Remington şi colab, 2002, Teodorescu şi colab, 2005, Teodorescu şi colab, 2006):

Stadiul acut, de generalizare

Stadiul subacut, encefalitic

Stadiul cronic sechelar, de sechele postencefalitice.
Boală simptomatică la organismele imunodeprimate (Toxoplasmoza ca infestare oportunistă în SIDA)

1.1.7 DIAGNOSTICUL DE LABORATOR

Diagnosticul de laborator se face prin coroborarea metodelor:

DIRECTE- ce constau în descoperirea / izolarea parazitului şi a metodelor

INDIRECTE- ce includ decelarea anticorpilor specifici, a antigenului sau a stării de hipersensibilitate de tip întârz
1.1.7.1 Evidenţierea parazitului

Se poate realiza în următoarele produse biologice patologice recoltate de la bolnav:
1.1.7.2 Imunodiagnosticul

Imunodiagnosticul constă în detectarea anticorpilor sau a antigenelor de Toxoplasma gondii.

Testele ce vizează decelarea anticorpilor anti – Toxoplasma gondii pot fi clasificate în două grupe):

- Teste ce utilizează parazitul intact (dye-testul, testul de aglutinare directă şi imunofluorescenţa (Jirovec şi colab, 1961, Fulton, 1964, Fulton şi colab, 1999, Francis şi colab, 1993, Dubey şi colab., 1998, Derouin şi colab., 1999, Eskild şi colab, 2004, Gallego-Marín şi colab, 2006);

- Teste ce folosesc fragmente care provin fie din membrana citoplasmatică, fie din citoplasma parazitului. ca sursă de antigen (reacţia de fixare a complementului, ELISA, latex – aglutinarea, hemaglutinarea indirectă (Fulton şi colab, 1964, Desmonts şi colab, 1981, Bessières şi colab, 1992, Aubert şi colab, 2000, Liesenfeld şi colab, 2001, Kaul şi colab, 2004, Eskild şi colab, 2004, Bálint şi colab, 2006, Sifuentes-Álvarez si colab, 2006), Francis şi colab, 1993, Junie şi colab, 1995 Foudrinier şi colab, 1995 Dubey şi colab, 1998, Goubet şi colab, 1999,
1.1.7.3 TESTE CALITATIVE

1.1.7.3.1 AGLUTINAREA DIRECTĂ (AD).

Testul constă în interacţiunea unei suspensii de Toxoplasma gondii cu serul pacientului (Rădulescu, 2000, Steriu, 20

1.1.7.3.2. Latex – aglutinarea (LA).

Această metodă decelează doar prezenţa sau absenţa anticorpilor şi este folosită doar în scop de screening.
1.1.7.4 TESTE CANTITATIVE

Testele folosite pentru detectarea cantitativă a toxoplasmei sunt de mai multe tipuri si anume:

§ Dye-testul Sabin – Feldman, RFC (reacţia de fixare a complementului), hemaglutinarea indirectă (HI), IFI (imunofluorescenţa indirectă), testele imunoenzimatice ELISA (Enzyme – linked Immunosorbent Assay), IgM – ISAGA (Immunosorbent Agglutination Assay), ELIFA (Enzyme-linked Immunofiltration Assay), PCR (Polymerase Chain Reaction).
1.1.7.5 ALTE TESTE
1.1.7.5.1 ANTIGENEMIA

Tehnicile de detectare a antigenului specific toxoplasmic în ţesuturi şi în sânge sunt importante pentru determinarea unei infestări acute (Aubert şi colab, 2000), congenitale, sau pentru diagnosticarea precoce a unei toxoplasmoze reactivate la persoanele imunocom
1.1.7.5.2 IDR cu toxoplasmină



Este o tehnică ce evidenţiază starea de hipersensibilitate întârziată
1.1.7.5.3 Imunofluorescenţa indirectă (IFI, RIF)

Este o metodă în care antigenul este un depozit de toxoplasme formolizate pe o lama cu înveliş hidrofob. Realizarea acestei metode presupune în prealabil prepararea antigenului şi realizarea diluţiilor.
1.1.7.5.4 Tehnica ELISA



Această metodă poate detecta anticorpii specifici IgA, IgE, IgM şi IgG.

Interpretarea rezultatelor ELISA este obiectivă, se bazează pe Standardul Internaţional OMS
1.1.7.5.5 Analiza Western-Blot (Protein- Blotting Assay)



Este o tehnică foarte sensibilă care poate pune în evidenţă fracţiunile antigenice recunoscute de diverşii anticorpi
1.1.7.5.6 Diagnosticul prin metoda PCR

Metoda P.C.R. s-a dovedit suficient de sensibilă pentru a decela numai zece tahizoiţi într-o probă suspectă (Cazenave 1991, Daffos şi colab, 1994, Hohlfeld şi colab, 1994, Alanen, 1998, Costa şi colab, 1997, Teodorescu şi colab, 2006)
1.1.8.1 Aplicaţiile PCR în toxoplasmoza congenital



În 1990 s-a încercat punerea la punct a unei metode PCR care amplifica gena B1 din Toxoplasma gondiiPCR s-a dovedit o metodă mult mai sensibilă şi mult mai rapidă. din eşantioane de lichid amniotic şi / sau sânge fetal (Steriu, 2000). Rezultatele au fost comparate cu cele obţinute în urma detectării IgM în sângele fetal şi a inoculării lichidului amniotic în culturi celulare şi la şoareci.
1.1.9 DIAGNOSTICUL GRAVIDEI IMUNOCOMPETENTE

Dacă rezultatul de serologie este pozitiv dinaintea sarcinii, se consideră că protecţia este asigurată, iar supravegherea serologică inutilă.

Dacă rezultatul determinărilor serologice este negativ, gravida va fi supravegheată lunar şi va fi instruită asupra masurilor profilactice.
1.1.10 DIAGNOSTICUL LA NOU-NĂSCUT ŞI LA COPIL

Acest diagnostic se va realiza dacă sarcina nu a fost urmărită şi datele serologice obţinute de la mamă în momentul naşterii ridică suspiciunea de seroconversie în timpul gestaţiei, dar şi în caz de diagnostic antenatal negativ. Se practică şi la nou născuţii prematur sau hipotrofici.

Parazitul se va căuta în placenta, sângele din cordon şi sângele periferic prin inoculare la şoarece şi cultura celulară.
1.1.11 TRATAMENT

În sarcină:

Pirimetamina 2 mg/kg/zi (maxim 25 mg/zi) x 3 zile x 4 săptămâni + sulfadiazina 100 – 200 mg/zi x 3 – 4 săptămâni.

Nou născuţilor cu infestare congenitală este necesar să li se aplice un tratament cu pirimetamină o dată la 2 – 3 zile asociat cu sulfadiazina zilnic timp de un an de zile.

Spiramicina 50 – 100 mg/kg/zi x 3 – 4 săptămâni (Couvreur, 1993, Derouin, 2000, Rădulescu, 2000, Ristea şi colab, 2000).
1.1.12 Vaccinarea

Obiectivele vacinării sunt reprezentate în principal de reducerea efectelor negative asupra fătului, reducerea numărului de chisturi tisulare la animale şi prevenirea formării de oochişti la pisici.
Capitolul II:">Trichomonas uro-genitalis

Trichomonas uro-genitalis este un protozoar parazit care provoacă trichomonoza, boală cu transmitere sexuală (BTS) de importanţă mondială.
2 EPIDEMIOLOGIE

INTRODUCERE

Boala se manifestă printr-o mare varietate de simptome variind de la o severă inflamare şi iritare a mucoasei vaginale şi uretrale însoţită de o scurgere abundentă urât mirositoare la lipsa unor manifestări evidente în cazul purtătorilor. Studii recente au demonstrat că incidenţa anuală a trichomonozei este mai mare de 170 de milioane de cazuri ...\
Restul aici :
http://www.freewebs.com/gdrromaniaeuropeana/toxoplasmoza.htm