In Medicina tradiţională chineză, medicina naţionalităţii Han are o istorie dintre cele mai lungi şi o experienţă clinică şi o teorie dintre cele mai bogate.
In scrisurile gravate pe carapacele broaştei ţestoase şi pe oase de animale din dinastia chineză Yin, cu peste 3.000 de ani în urmă, sunt însemnări cu privire la medicina terapeutică şi asistenţă medicală precum şi la peste 10 maladii. Până în dinastia Zhou se practicau deja metode de diagnosticare a bolilor prin privire, mirosire, întrebare şi luare de puls precum şi metode de tratare a bolilor prin acupunctură, operaţii şi medicamentele corespunzătoare. In perioada dinastiilor Qin şi Han a apărut lucrarea „Boli interne ale împăratului”, o lucrare specializată cu o teorie sistematică. Este cea mai veche lucrare de specialitate cu caracter teoretic păstrată până acum în ţara noastră. În lucrarea „Despre diferite boli ale tiforului”, autorul Zhang Zhongjin a prezentat principiile de diagnosticare şi tratare dialectică a multor boli rar întâlnite, punând o bază pentru activităţile clinice ale posterităţii. Până în dinastia Han, chirurgia a atins deja un nivel ridicat. Potrivit consemnărilor din „Istoria celor 3 state”, medicul Huatou a început să facă nişte operaţii chirurgicale prin anestezierea totală a corpului.

In dinastiile Wei, Jin şi Dinastiile Sudice şi Nordice (anii 220-589 era noastră) şi în perioada dinastiilor Sui, Tang şi a celor 5 dinastii (anii 581-960 era noastră), diagnosticarea prin luarea de puls a obţinut realizări esenţiale. Medicul Wang Suhe din dinastia Jin a sintetizat în lucrarea sa „Meridianele pulsului” cele 24 de simptome de puls. Această carte a avut o mare influenţă asupra Medicinii tradiţionale chineze şi a pătruns şi în alte ţări. In aceea perioadă, s-a copt tot mai mult specializarea diferitelor secţii medicale. Au văzut lumina tiparului cărţile de specialitate în acupunctură, chirurgie, patologie, ginecologie, pediatrie, farmacologie, oftalmologie.

In dinastia Song (anii 960-1279 era noastră), activităţile didactice pentru acupunctură au fost supuse unor reforme majore. Wang Weiyi a editat „Planul de localizare a punctelor de acupunctură”. Ulterior a proiectat şi a confecţionat la scară naturală două corpuri omeneşti de bronz pentru acupunctură, puse la dispoziţia elevilor la curs de practică.

In perioada dinastiei Ming (anii 1368-1644), medicina occidentală a pătruns în China. Unele persoane s-au pronunţat pentru îmbinarea între cele două medicini - chineză şi occidentală.
http://romanian*cri.cn/chinaabc/chapter13/chapter130201.htm