Dr. Agustí Jover, Dr. Marcos Bentué – Laboratorios HIPRA, Spania
Virusul rinotraheitei infectioase la curca este principalul agent patogen responsabil pentru Sindromul Capului Umflat la gaini si pui de carne. Acest sindrom este rareori responsabil pentru o rata ridicata a mortalitatii, dar poate cauza importante pierderi economice, in special prin asocierea infectiilor secundare si in conditiile in care “calitatea” aerului lasa de dorit. In acest articol vom readuce in discutie metodele de diagnostic si de control, astfel incât “scânteia” sa nu produca un veritabil incendiu.
Exista câtiva factori majori ce trebuiesc luati in considerare la o analiza a potentialelor riscuri in cazul bolilor respiratorii: prezenta virusilor respiratori patogeni sau partial patogeni, un numar crescut de agenti patogeni secundari, flora bacteriena comuna, orice dezechilibru in mediul ambiant sau diversi factori imunosupresivi. Acestea pot fi cauze ale unor colibaciloze, Boli Cronice Respiratorii (CRD), Sindromul Capului Umflat (SHS), si al poliserozitelor nespecifice - cele mai frecvente boli ce afecteaza fermele de pasari din zilele noastre.
In ceea ce priveste Sindromul Capului Umflat (SHS), virusul rinotraheitei infectioase curcii (TRT) a fost dovedit ca fiind agentul patogen primar declansator. Replicarea pneumovirusilor in prezenta agentilor secundari si a disconfortului cauzat de actiunile mediului inconjurator, maresc posibilitatea aparitiei semnelor clinice respiratorii la pasari, deoarece virusul TRT are o predilectie pentru partea superioara a tractusului respirator. Aceasta este cheia pentru intelegerea patogenitatii SHS.
Ca agenti secundari, Escherichia coli, Pasteurella, Ornitobacterium rinotracheale (ORT), Mycoplasma gallisepticum si alte bacterii au fost izolate din ferme unde a fost raportat SHS.
Etiologie
Virusul TRT este un pneumovirus, apartine familiei Paramyxoviridae, dar fara neuroaminidaza si activitate hemaglutinanta. Aceasta poate fi o explicatie pentru rata scazuta a mortalitatii in cazul TRT in comparatie cu alti membrii ai aceleiasi familii.
Genomul acestui virus are o serie de particularitati care pot explica anumite caracteristici ale comportamentului sau: o singura catena de ARN, care contine noua fragmente; fiecare fragment, la rândul sau, codifica proteine structurale si functionale.
Cunoasterea genomului acestui virus este acum completa dupa secventializarea sa totala.
Cele mai importante polipeptide sunt glicoproteinele-G, responsabile pentru atasarea virusului de celula-gazda, impreuna cu proteinele de tip F, care permit fuzionarea si penetrarea celulei-tinta si de asemenea fuzionarea celulei infectate cu celule “vecine”.
Aceasta proprietate mareste transmisivitatea virusului printre celulele adiacente.
Proteinele de tip M (ce reprezinta matricea virusului) si proteinele N se afla in relatie cu nucleoproteinele si impreuna cu proteinele L si P formeaza transcriptaza virala. Proteinele N, L, si P formeaza nucleo-capsida virusului.
Din punct de vedere imunologic, cele mai importante proteine par sa fie cele de tip G si F, pe care se concentreaza momentan toate eforturile de cercetare.
Pâna in prezent au fost identificate trei tipuri antigenice: A, B si C. Predominanta uneia dintre tulpinile A sau B depinde de tara (sau de zona), iar tulpina C este, pâna in prezent endemica pentru S.U.A.
Recent, in urma transmiterii la noi specii de pasari, s-au deschis noi dezbateri in privinta epidemiologiei infectiilor cu virusul TRT. Dupa ultimele studii s-a dovedit ca si la anumite populatii de fazani, de bibilici, gâste, vrabii, porumbei si alte specii de pasari salbatice au fost identificati anticorpi impotriva TRT prin metoda PCR.
Importanta TRT
Virusul TRT nu este la fel de letal precum virusul de Newcastle sau cel de Influenta Aviara, dar are o importanta semnificatie economica si patologica in industria cresterii pasarilor.
Replicarea virusului se produce in celulele de pe tractusul respirator superior, in fosele nazale, pe trahee, pe membranele conjunctive, distrugând celulele ciliate si spargând bariera lor defensiva, permitând astfel agentilor patogeni secundari sa se inmulteasca.
Cele mai frecvente semne clinice sunt: coriza, inflamarea mucoasei nazale, epifora, stranutul si anumite simptome respiratorii nespecifice, cel mai usor de recunoscut fiind cel denumit “al capului umflat”.
In plus, s-a dovedit ca inmultirea virusului in tesutul pulmonar poate cauza pneumonie.
Raspândirea exploziva a virusului poate cauza o rata a imbolnavirilor de pâna la 100%, rata mortalitatii poate ajunge pâna la 30% in functie de actiunea si prezenta agentilor secundari. In plus, o particularitate importanta a acestiu virus este capacitatea de a paraliza activitatea celulelor ciliate, blocând astfel functionalitatea acestora. Ca urmare, creste sensibilitatea organismelor la agentii patogeni comuni, dar si la factorii ambientali.
Consecinte
Inflamarea mucoasei traheale si a celei a foselor nazale, a conjunctivei si a sinusurilor pot cauza dificultati respiratorii, secretii, stranut, sinusuri umflate si alte semne non-specifice.
In special, infectia poate produce la gainile ouatoare si la puii broiler o scadere a productiei cu pâna la 30%, o culoare brun-pala a oualelor, culoare datorata inmultirii virusului in oviduct. Mai mult, in jur de 1% din pasarile reproducatoare pot suferi de simptome la nivelul sistemului nervos. Indirect, praful, amoniacul, umiditatea exagerata sau ventilatia defectuoasa pot inlesni replicarea virusului in mucoasa tractusului respirator. Severitatea consecintelor economice depinde de persistenta virusului in sine dar si de agentii secundari.
Diagnosticarea
Semnele clinice sunt neadecvate pentru un diagniostic clar, deci se recomanda testele de laborator. Izolarea virusului este dificila deoarece, adesea pasarile bolnave, cu semne clinice (purtatoare), mor ininte de a se preleva proble bilogice necesare pentru izolare. Este recomandabil sa se preleveze probe (pasari vii) din efectivele suspicionate inainte de aparitia semnelor clinice. De asemenea tehnicile clasice de izolare pe embrioni de gaina esueaza deoarece virusul se replica numai pe curca sau pe anumite celule (mucoasa traheala) ale puiului de gaina. Paralizia celulelor ciliate se observa la 4-8 zile de la infectare. Tehnicile de serologie (seroneutralizarea, imunofluorescenta, ELISA) sunt utilizate cu succes in diagnosticarea bolii. De asemenea tehnicile de biologie moleculara (PCR) sunt excelente pentru diagnostic.
Protectia dovedita: Vaccinurile
In cazul oricarui sindrom, strategia abordata pentru controlarea acestuia trebuie sa includa mai multi factori: nu doar agentii patogeni primari vor fi luati in considerare, ci si agentii secundari, precum si conditiile de mediu.
Nu exista nici un tratament eficient impotriva TRT. Tratamentul cu antibiotice trebuie sa tinteasca agentii secundari, iar pasarile vor fi tinute intr-un mediu cu o ventilatie optima.
Vaccinarea impotriva TRT este cea mai eficienta metoda de control; vaccinarea trebuie implementata in toate fermele cu antecedente de SHS. Vaccinurile vii atenuate dar si cele inactivate s-au dovedit a fi cele mai eficiente strategii de vaccinare in cazul pasarilor de reproductie si a celor ouatoare.
Aceste doua categorii sunt cele mai sensibile la SHS dar au fost semnalate cazuri la toate categoriile vârsta, vaccinarea fiind cea mai eficienta metoda pentru a evita scaderea productiei de oua si a manifestarilor nedorite ale bolii.
La vaccinurile vii tehnica vaccinarii va fi strict monitorizata, deoarece intreg efectivul trebuie vaccinat pentru a obtine cele mai bune rezultate.
Folosirea unei metode corecte de vaccinare va permite virusului vaccinal sa se multiplice pe tractusul respirator si sa se raspândeasca omogen in intregul efectiv de pasari. Astfel se va obtine un bun raspuns imun mediat celular ceea ce va duce la blocarea eficienta a patrunderii virusului in organism. Aceasta actiune locala este foarte importanta pentru obtinerea unei protectii cât mai eficiente impotriva virusului.
Cele mai bune rezultate au fost obtinute la vaccinarea pe cale oculo-nazala, sau folosind metoda de aplicare a aerosolilor.
Cele mai multe dificultati au fost intâmpinate la vaccinarea pe cale orala, datorita unui aport de virus vaccinal variabil (datorita variabilitatii aportului de apa) si ca o consecinta, a raspunsului imun mai slab al mucoasei, obtinându-se astfel o imunitate locala mai putin eficace.
Vaccinurile inactivate stimuleaza limfocitele-B pentru a produce imunoglobuline-G (IgG) specifice impotriva antigenilor virusului TRT.
La ora actuala exista pe piata atât vaccinuri vii pentru curca cât si pentru gaina.
De asemenea imunitatea umorala are un rol important in obtinerea unei protectii indelungate ca urmare a neutralizarii virusului salbatic.
De aceea o vaccinare cu virus viu care precede vaccinarea cu un vaccin inactivat determina instalarea unei mai bune imunitati decât cea obtinuta prin simpla vaccinare cu un vaccin inactivat.
La stabilirea programului de vaccinare, se impun o serie de masuri: nu se va efectua cel putin 7 zile inainte si 7 zile dupa o vaccinare cu vaccin TRT viu o alta vaccinare cu vaccinuri antivirale contra unor virusuri care prezinta tropism pentru caile respiratorii.
Este necesara aceasta perioada deoarece secretarea (postvaccinare) de interferon, coroborata cu competitia virusilor vaccinali poate sa inhibe sau sa incetineasca replicarea acestora, impiedicând astfel imunizarea corecta a pasarilor.
Vaccinarea puilor broiler se practica cu succes in fermele cu evolutie endemica a TRT. Este insa imperios necesar sa existe un program de control al virusurilor letale sau imunosupresive, altfel vaccinarea contra TRT nu va avea efectul scontat.
Cel mai uzitat program de vaccinare a puilor broiler este reprezentat de utilizarea unei singure vaccinari cu vaccin viu. Uneori, in functie de presiunea infectioasa din ferma se poate recurge si la un rapel, respectiv 2 vaccinari la interval de 14 zile.
De ultima ora
Cele mai recente cercetari s-au indreptat spre analiza secventiala a anumitor gene cheie si legatura acestora cu patogenicitatea virala si raspunsul imun.
Despre gena glicoproteina-G se stie ca mediaza relatia dintre virus si celula-gazda.
Pentru diagnostic, de curând au fost dezvoltate tehnicile PCR, care folosesc gena F si gena matricei.
Astazi, majoritatea cercetatorilor pun diagnosticul, stabilesc patogenicitatea sau pericolul epidemiologic prin tehnicile PCR.
Concluzii
Desi primele pneumovirusuri aviare au fost izolate cu câtiva ani in urma, in multe tari aceasta boala nu a fost raportata in mod oficial. Importanta lor se datoreaza tropismului acestui virus (TRT) pentru celulele ciliate ale tractusului respirator.
Odata cu TRT, pe caile respiratorii ale pasarilor pot patrunde si alti virusi, bacterii, ciuperci microscopice, care prin exacerbarea virulentei conduc ulterior la performante scazute, simptome respiratorii obisnuite dar si nespecifice.
.....
Articol preluat din revista Poultry International – Octombrie 2003
Traducere si adaptare: Dr. Alexandru BACIU, BIOVET Impex srl

Adica ne putem imbolnavii de la carnea de pasari ?