Mai rau .

Cred ca problema se poate pune si altfel. De ce ne uitam la TV?
Sarbatoarea, in sensul ei crestin ortodox este in sufletele noastre. Acolo privim si cautam sa intelegem.

Impreuna cu sotul am decis sa nu ne instalam cablu, deci nu avem TV.
Si decizia a venit ca urmare a disparitiei nevoii de TV.

Si mai trebuie sa avem in vedere ca fiecare om alege ce face, ce priveste.
Nu este nimic rau in asta.
Ati citit "Pelerinul rus" ?

Da am citit, forta rugaciunii te poate schimba

De 6 ani nu am TV. Lipsa lui mai protejeaza omul de influientele nefaste ale domeniului si manipularii massmedia. Insa nu e totul. Esenta crestinismului sta in rugaciune. SI din pacate crestinismul nu a fost bun la marketing in acest sens, in a promova rugaciunea adevarata, a inimii. Este vazuta de cei neinitiati ca ceva intangibi, poate exotic, greu de stapanit. Nu zic ca e usoara insa este tangibila pentru muritori. Ttrebuie promovata

Imi era rusine sa spun dar eu nu ma mai uit la TV de un an .
Sotul meu a fost cu ideea .
Mergem doar la opera sau in parc si suntem foarte linistiti .
Pe net am gasit acest site linistit unde mai aflam informatii utile .
Ma bucur mult ca sunt oameni credinciosi aici .

Marta a écrit:Imi era rusine sa spun dar eu nu ma mai uit la TV de un an .
Sotul meu a fost cu ideea .
Mergem doar la opera sau in parc si suntem foarte linistiti .
Pe net am gasit acest site linistit unde mai aflam informatii utile .
Ma bucur mult ca sunt oameni credinciosi aici .

De ce sa iti fie rusine ?
Eu consider ca asta e o virtute .

Ce este foarte interesant, si asta dl. profesor Korsakov ar putea sa ne spuna, este abordarea practicarii rugaciunii inimii de catre Biserica.
In tara, carti exista despre rugaciune, de asta nu ne putem vaita. Deci cine cauta, gaseste.
Apoi, incepe sa se roage. In cartile despre rugaciune se spune sa soliciti indrumarea unui duhovnic. Cel putin de la un anumit punct este absolut necesar. Asta e parerea parintelui Cleopa. Insa in Pelerinul rus am gasit o parere mai nuantata si mai aproape de realitatea cu care ne confruntam. Ce se intampla daca nu gasim duhovnic? Ne oprim? De ce sa ne oprim ar veni intrebarea. De frica?
Cel putin in Bucuresti, cu preotii cu care am vorbit, practicarea rugaciunii este abordata cu teama. Vorbesc strict din experienta personala. Pe la manastiri am gasit insa mai multa deschidere.
M-a surprins aceasta atitudine si pot spune ca, chiar m-a descurajat, adica am fost descurajata sa practic rugaciunea.
Citind de curand insa Pelerinul rus, o carte la care tin foarte mult dealtfel, mi-am dat seama ca intrebarile mele au raspuns si nu trebuie sa-mi mai fie teama de ce-mi spune altcineva.
Si la dvs in tara domnule profesor este aceeasi abordare?

Nu pot generaliza, sunt si preoti ce au " chemare " .