Cine are credinta asta ?

Fedora, gresit spus..
si cu putina credinta si cu rugaciune tot poti face ceva in anumite patologii.

Cu cat e mai grav cu atat trebuie sa te rogi mai profund, sa"plnjezi" mai aproape de esenta ta divina.

Am avut un pacient acum cativa ani , om de afaceri cu stress, nervi si patologii pe masura.
Greu reuseam s ail tin pe linia de plutire. Munca era de fapt impotriva conceptiilor lui si a modului lui de viata. Foloseam la diagnostic aparatul Rofes care vedea parametrii meridianelor si ii transpunea grafic. O varza totala iesea.

A lasat odata afacerea si a plecat la un stagiu cu un maestru ..meditatie, tehnici orientale. 3 zile a fost plecat. programul a fost bazat pe meditatie, relaxare , interioriza, unele tehnici taoiste, mult zambet interior, rememorare de evenimente pozitive, tot tacamul Maestrul le explica seara si dimineata cursantii faceau meditatii.

Am crezut ca am alta persoana la masuratori. Calm cu fata destins neincracenat de ..situatii financiare si cu rezultate ale aparatului pe care nu le-am mai vazut niciodata la un om. aproape de perfectiune era starea meridianelor. Doar o patologie cronica inca isi mai pastra influenta in masuratori, insa mult estompata.

Era mult mai mult decat puteam face la orice forma de terapie.
Cat a tinut starea lui ? pana a dat de problemele curente de servici si si-a rentrat in rolul avut. In app 6-7 zile parametrii s0au degradat si au ajuns la starea initiala. Nervi stress.

Incercati sa va rugati zilnic, sa meditati zilnic si incet incet rotitele incep s se invarte. Lumea insa este prea grabita , nu vrea rezultate lente. Principiul pilulei vindecatare ne este in sange. Asta o vrem ca sa ne vindece cat mai repede.

E mai greu de inteles rolul rugaciunii .
Meditatia produce o relaxare psihica, dar acolo in acea stare esti doar tu cu tine insati, pe cand in rugaciune esti cu Dumnezeu si asta nu e de neglijat .

Corect, multi nu inteleg diferenta dintre rugaciune si meditatie.
Macar sa mediteze, sa se relaxeze. Ca forma de inceput, daca le este greu sa stea fata in fata cu Dumnezeu.
E greu sa ramai "cu tine singur" si pentru scurt timp. Uneori e greu sa iti intuiesti sau sa iti vezi adevarata fata..cu atat mai mult sa incerci sa simti si sa "comunici" cu Dumnezeu.

In multe discutii interlocutorii mi-au spus ca nu pot sa se roage pentru ca nu si-l pot imagina pe Dumnezeu si nici nu stiu cui sa se adreseze. nu il pot simti. E un mare handicap. I-am rugat pe unii sa incerce atunci sa se interiorizeze si fiecare, dupa "abilitati" sa incerce sa isi asculte respiratia, sau sa se concentreze pe inima ..O forma primara de a se conecta la esenta lor. Reactii si reactii mi s-au comunicat.. Am avut subiect care a inceput sa planga, altii pe care i-a apucat frica, cand se "vedeau" pe dinauntru. Imi amintesc ca cineva mi-a spus ca l-a apucat o stare de calm si ca "undeva" simtea prezenta activa a lui Dumnezeu..si i-a venit sa se roage asemanator rugaciunii inimii.
Reactii si reactii.
Oamenii nu stiu sa se roage. Si in majoritatea cazurilor incep sa "CEARA".
Se mai spune ca rugaciunea este evocare a lui Dumnezeu. Problema este ca daca nu l-ai simtit pe Dumnezeu macar o data nu ai ce sa evoci. Asa incat omul are de scormonit in el si de gasit prezenta divina, ca stare, traire. Doar de dezgolit , pentru ca e prafuita, ascunsa, neglijata. Apoi totul este mai usor, stii la ce sa te raportezi.

Forma mai directa si mai puternica, din isihasmul crestin este rugaciunea mintii si apoi a inimii. E varianta cea mai puternica si care evoca direct, retrezeste spiritul divin din om. Si poti incepe fara pic de traire autentica( doar macar cu dorinta de a reusi sa te rogi) iar in timp rezultatele incep sa apara pentru ca Duhul Sfant lucreaza prin puterea rugaciunii, chiar si in profani.

Multumesc pentru participare.

O sa merg putin mai departe. S-a facut cumva distinctia intre meditatie si rugaciune, s-a vorbit despre relatia cu Dumnezeu, s-a vorbit de Rugaciunea inimii sau Rugaciunea lui Iisus.
Oricum despre aceasta rugaciune este vorba si despre ce putem noi face pentru noi insine cu ajutorul ei.

Propun un exercitiu, renuntand la orice idee pe care o avem despre orice.
Noi nu suntem separati de nimeni si de nimic din Creatie, deci, a vorbi de Dumnezeu este ca si cum vorbim de noi insine.
Suntem parte a unui intreg si in noi, la nivel micro se regaseste intreg Universul.

Prin rugaciunea sus-amintita ne adresam inimii noastre.

Este suficient ca prin repetarea rugaciunii inauntrul inimii noastre sa reusim sa "rezolvam" toate problemele ( de care suntem constienti in prezent), sa ne deschidem catre oportunitatile fiintei noastre si sa putem sa ...... (fiecare in functie de ce va descoperi)?
Eu zic ca da.

Cu toate ca totul pare foarte complicat, cred ca este si foarte simplu in acelasi timp. De aceea o rugaciune atat de simpla ca rugaciunea inimii poate face mult mai mult pentru noi decat rugaciunile multe si complicate ale caror intelesuri cu greu mintea le descifreaza.

Adresandu-ne direct inimii, intr-un mod bland, afectuos, sincer, lipsit de ipocrizie, fara ganduri, vom "vedea" ca "inima", incepe sa lucreze intr-un mod nemaiintalnit de noi pana la acel moment, iar acea "lucrare" ca sa zic asa, pune in miscare toate planurile vietii noastre, le reajusteaza , pana la momentul la care suntem pregatiti pentru "salt". Ceea ce nu am inteles eu la inceput si am priceput dupa multi ani a fost ca saltul nu se face in exterior ci in interiorul nostru. Acolo de fapt ne regasim pe noi insine asa cum suntem de fapt, nu reprezentarile pe care le expunem zi de zi in viata noastra sociala, profesionala, etc.

Si daca ne regasim, toate problemele noastre, inclusiv cele ale trupului nu-si mai gasesc rostul. Pentru ca ele exista atata timp cat noi ne incapatanam sa nu evoluam.
Si incapatanarea noastra ne costa: calitatea vietii, chiar viata insasi la un moment dat.

Incercati sa faceti rugaciunea, pur si simplu numai prin repetare, chiar daca gandurile se reped catre voi, si vedeti ce se intampla, daca va capteaza interesul.

In varful unui munte poti ajunge pe mai multe cai dar locul unde ar trebui sa ajungi e unul singur .

Cel mai mult mi-a placut clasificarea facuta de parintele Cleopa referitor la "treptele rugaciunii", despre rugaciunea inimii fiind vorba: Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma"

Prima treapta ar fi rugaciunea facuta cu gura, limba, buzele - considerata cea mai de jos treapta a rugaciunii;

A doua treapta este rugaciunea mintii: dupa ce ea se repeta cu glas tare, se trece la o noua etapa in care se spune in gand, minte;

A treia treapta: rugaciunea inimii - rugaciunea se coboara din minte in inima si se incearca mentinerea ei acolo;

A patra treapta: rugaciunea de Sine miscatoare - inima se roaga singura, zi si noapte, indiferent ca lucram, stam sau dormim

A cincea treapta: rugaciunea vazatoare

A sasea treapta: rugaciunea in extaz sau in uimire - omul se rapeste cu mintea la cer, fata lui se face ca focul, la fel mainile si degetele sunt ca niste faclii

A saptea treapta: rugaciunea duhovniceasca - numita si vedere duhovniceasca si Imparatie a cerului

Eu am gasit o descriere foarte simpla si pe intelesul tuturor la linkul de mai jos:

http://www.sfaturiortodoxe.ro/rugaciune.htm

Asa cum rezulta din "Pelerinul rus" incepand cu treapta a treia a rugaciunii, omul incepe sa fie ferit de boli iar problemele cu care se confrunta isi gasesc rezolvare de la Sine.

Eh, daca nu ar fi "bruiajul" cotidian am auzi rugaciunea inimii .
Dar asa !

Nu stiu poate gresesc dar eu nu m-as ruga pentru sanatate sau bani si apoi dupa ce mi-am rezolvat problemele de sanatate zic la revedere .
Eu cred ca relatia este de cu totul alta natura .

Eu ma duc duminica la biserica . Nu e suficient ?

Activez pe mai multe forumuri cu teme asemanatoare si peste tot vad aceeasi atitudine fata de rugaciune. In viata de zi cu zi , la preoti, iarasi aceeasi problema. Indepartarea de Ea si perceperea ca ceva mistic , indepartat, intangibil, de domeniul irealului.

De ceva timp mi-am luat inima in dinti si oriunde am considerat necesar am spus clar si raspicat urmatoarele: nu ma intereseaza daca in cele ce urmeaza o sa ma considerati deplasat, ridicol sau ..imposibil insa ani de zile am practicat rugaciunea si dupa "clasificarea" respectiva mi s-a ingaduit sa ajung la treapta 4 si ocazional si putin mai sus.

Nu e spre fala mea ci spre ajutorul unora care cauta. Parerea mea este ca se merita o altfel de propavaduire a acesteia.Se castiga greu si se pierde extrem de usor. Sa se inteleaga de omul normal, ca mine si ca tine ca este accesibila, chiar daca cu efort si cu staruinta.Si asta de la cineva care are casa masa, nevasta, 2 copii si nu poarta sutana.


Imi asum critici dar le prefer daca cineva dintre cei ce vor citi va gasi ceva de invatat de aici.
Pe scurt va spun niste fapte sa va faceti o ideeie asupra acestui drum.

Ani de zile incepand cu 16-17 ani alocam cate 30-60 minute pe zi unui proces general de linistire, de meditatie, de ascultate a corpului.
Cel mai mult m-a atras ascultarea inimii si a respiratiei. Citisem in acea perioada si lucrarile clasice despre aceasta tehnica isihasta si ma atragea. Cand am decis sa dau o noua directie tehnicilor practicate de mine a fost un veritabil progres. Banui ca Scanteia Hristica este prezenta in ficare si doar asteapta sa fie invocata. Trecerea de la simpla meditatie la rugaciunea cu tina fixa ( Hristos) a fost deosebit de puternica. e ca o conectare la sursa fata de momentele de ratacire cand se face doar o meditatie simpla fara tinta.
Rugaciunea mintii in inima am incercat-o 2-3 ani cu ore intregi pe zi. ( fara exagerare) Eram in studentie si atat cat imi permitea timpul ma rugam. Mergand pe autobuz, la ore, pe strada, seara cat mai mult puteam.
Era ca o continua supraveghere a inimii si invocare continua ( fortata !) in minte a numelui lui Hristos.Totul facut pe inspir si expir.
Au aparut apoi momente cand doar supravegheam miscarile de respiratie inspir, expir si aveam impresia ca mintea imi coboara in piept. Gandurile se linisteau si constiinta se muta in piept.Practic repetarea in minte a "cuvantului" Hristos inceta sa existe fiind inlocuita cu o STARE de existenta in piept a unei stari hristice. Tot universul parca se muta in piept. Pieptul incepe sa clocoteasca pe inspir si pe expir.Ca o flacara care pulseaza. Inspiratia se face parca cu toata fiinta, si direct in inima..Nu stiu cum sa descriu insa granitele personale dispar , apare o expansiune a constiintei si a campului personal , la modul cel mai paranormal cu putinta. Apare empatia. E destul sa te asezi in autobuz langa x si sa ii simti suferinta.Parca e comunicare directa a starilor si a durerii.
Acestea sunt sub trepta a patra. Rugciunea a coborat in inima INSA inca nu este de sine mergtoare.Adica daca te opresti din a supraveghea inima si din a-ti asculta respiratia, usor , usor, in cateva ore caldura din piept se diminueaza, trairea si gandul la Hristos pot sa dispara.
EU insa am insistat pana la durere fizica cu ea.( pentru ca doare crunt pieptul) Rezultatul a fost ca dintr-o zi am constatat ca nu puteam sa mai respir fara sa simt si sa aud in inima Hhrrii ( pe inspir) si ..sssttooosss pe expir. Adormeam seara rugandu-ma insa nu dormeam . E greu sa explic, eram parca lucid prin somn si ma rugam continuu. dimineata cu primul inspir pe care il constientizam ciclul se repeta.. Hrii---stoosss.. Vorbeam, faceam orice, munceam insa avand ca sursa pieptul simteam ca un fel de flacara puternica si care lucra, se extindea , se contracta ..continuu.
DOAR cateva zile, maxim 2 saptamani rugaciunea a fost de sine lucratoare ( treapta a 4)

Nu vreau sa pun accent sau sa povestesc aspcte sau trairi mistice. Nu asta conteaza. Important este ca SE POATE.
Treptat am pierdut-o . In mare parte datorita mediului competitiv in care eram angrenat . A mai durat cativa ani si am perdut si treapta a 3-a.
A fost greu sa conduc unitati de productie , sa dispun de zeci deangajati, sau de vanzari de miliarde si sa fiu cu trairea in alta parte. Efectiv vine o vreme in care sa algi cui te inchini. Banului sau altor valori . Eu am ezitat mult crezand ca pot impaca si capra si varza insa le-am piedut pe amandoua. Am cautat treptat functii care sa imi permita sa am ritmul meu sa simt si sa respir asa cum trebuie , insa a fost prea tarziu.
Acum mai am tentative sa ma rog insa...nu merge. Probabil e mult praf pe inima.Stiu ce sa simt, stiu cum sa simt, dar inima nu vibreaza.

Oriental nu ma pricep la rugaciunea inimii, recunosc ca nu am timp sa merg la biserica si nu ma rog constant .
Citind ce ati scris parca am trait eu suferintele dumneavoastra ( spirituale )
M-a deranjat titlul postari lui CM, consider ca relatia cu Divinitatea e una speciala .
Va multumesc ca mi-ati dat raspunsul de care aveam nevoie .
Si eu am afaceri si timpul, grijile nu imi permit sa fiu eu insami .
As vrea sa pot face alegerea potrivita cat mai repede .

Drumul rugaciunii orientalmed este lung, scurt, in functie de factori care nu depind de vointa noastra sau de ce credem noi.
Cineva a intrebat daca mersul la biserica duminica, nu este suficient.
Daca celui care a intrebat ii este suficient, atunci este ok pentru el.
Daca omul doreste mai mult de la viata, daca simte mai mult, atunci incepe cautarea. Si mijloace sunt din plin in acest moment. Eu m-am condus pe principiul: cine cauta, gaseste. Eu am gasit tot ce am cautat chiar mai mult de atat.
Despre rugaciune, ea presupune un drum asumat. Trebuie a fii curajos, curios, chiar nebun uneori si sa ai capacitatea sa te daruiesti complet. Este un proces de invatare care poate fi foarte dur la un moment dat.

Si eu parcurg orientalmed perioada de revenire la practica rugaciunii si constat ca "nu merge" uneori. Si stii ce am constientizat? Ca doar am impresia ca nu merge. Mintea mea crede asa.
Lipsa mea de credinta ma face sa zic ca "nu merge".
Trebuie insa sa avem mare grija la orgoliu. Cu cat acesta este mai mare (si se amplifica cu trecerea timpului), cu atat estompeaza mesajele trimise de inima.
In primul rand m-am bucurat ca ai impartasit experienta ta in rugaciune si ai avut curajul sa ne spui ce trepte ai atins. Insa, este o experienta personala si foarte intima si este bine sa nu fie expusa in public. Nu te supara insa pe mine, din schimbul de mesaje pe care le-am avut anterior mi-am dat seama ca nu poti fii un traitor al rugaciunii. Si ai confirmat acest lucru. Dupa cum spui tu, rugaciunea pare ca "nu merge".

Ea merge insa de la Sine, daca ai deschidere si ai pasit catre treapta a 4-a, inseamna ca ai potential.
Sunt sigura ca stii ce o impiedica sa mearga, si poti corecta atituidinea ta foarte usor, prin vointa.

Vointa sau renuntare la cele de zi cu zi,obisnuite ?
La griji .

Nu stiu daca este vorba de renuntare. Eu zic ca e un proces care vine de la Sine. Cumva avansand in practica rugaciunii automat se schimba ceva in interiorul tau. Este posibil sa te descoperi intr-un mod in care nu te cunosteai inainte. Este de fapt o dezvaluire a sinelui, poti sa vezi ce se ascunde in spatele invelisului. Eu asa vad lucrurile. Grijile nu ti le mai faci pentru ca ele sunt produs al mintii. Odata rugaciunea pusa in miscare, mintea nu mai emite atatea ganduri fara rost, nu se mai risipeste si atunci cred ca iesi in afara notiunii de "griji" asa cum le cunostem noi toti.
Eu m-am descoperit pe mine asa cum nu am crezut ca sunt si am fost placut impresionata. Totodata mi-am dat seama ca Eu sunt total diferita de mine cea de acum.
Intelegerea experientei rugaciunii vine din practica numai, din teorie pare totul foarte abstract. Practica se incepe pur si simplu, eu aveam un interval orar preferat, seara, spre ora 12:00. Am inceput fara sa inteleg cum oamenii pot repeta acelasi lucru fara sa se plictiseasca. Aveam insa o motivatie foarte puternica si am Crezut in ea.
Dupa cateva luni de spus rugaciunea cu glas tare, intai citeam si Acatistul Maicii Domnului, a inceput sa-mi fie draga si am inteles ca nu are cum sa ma plictiseasca. Am fost foarte constiincioasa si asta e foarte important, este de baza as zice. Este ca si cum ai practica un sport de performanta, fara exercitiu, nu obtii performanta.
Ca si abordare, grijile exista atata timp cat noi vrem ca ele sa existe, sunt fictiuni ale mintii. Chiar daca mi-ati spune ca este imposibil sa nu ai griji cand ai familie, probleme, etc eu as intreba la ce ne folosesc ele, in afara de a ne secatui de energie vitala, daca nu am avea griji, nu ar fi mult mai benefic pentru noi?
Oricum, in teorie totul suna foarte frumos, practica ne omoara nu-i asa?

Nu stiu daca este vorba de renuntare. Eu zic ca e un proces care vine de la Sine. Cumva avansand in practica rugaciunii automat se schimba ceva in interiorul tau. Este posibil sa te descoperi intr-un mod in care nu te cunosteai inainte. Este de fapt o dezvaluire a sinelui, poti sa vezi ce se ascunde in spatele invelisului. Eu asa vad lucrurile. Grijile nu ti le mai faci pentru ca ele sunt produs al mintii. Odata rugaciunea pusa in miscare, mintea nu mai emite atatea ganduri fara rost, nu se mai risipeste si atunci cred ca iesi in afara notiunii de "griji" asa cum le cunostem noi toti.
Eu m-am descoperit pe mine asa cum nu am crezut ca sunt si am fost placut impresionata. Totodata mi-am dat seama ca Eu sunt total diferita de mine cea de acum.
Intelegerea experientei rugaciunii vine din practica numai, din teorie pare totul foarte abstract. Practica se incepe pur si simplu, eu aveam un interval orar preferat, seara, spre ora 12:00. Am inceput fara sa inteleg cum oamenii pot repeta acelasi lucru fara sa se plictiseasca. Aveam insa o motivatie foarte puternica si am Crezut in ea.
Dupa cateva luni de spus rugaciunea cu glas tare, intai citeam si Acatistul Maicii Domnului, a inceput sa-mi fie draga si am inteles ca nu are cum sa ma plictiseasca. Am fost foarte constiincioasa si asta e foarte important, este de baza as zice. Este ca si cum ai practica un sport de performanta, fara exercitiu, nu obtii performanta.
Ca si abordare, grijile exista atata timp cat noi vrem ca ele sa existe, sunt fictiuni ale mintii. Chiar daca mi-ati spune ca este imposibil sa nu ai griji cand ai familie, probleme, etc eu as intreba la ce ne folosesc ele, in afara de a ne secatui de energie vitala, daca nu am avea griji, nu ar fi mult mai benefic pentru noi?
Oricum, in teorie totul suna foarte frumos, practica ne omoara nu-i asa?

Ziceti ca grijile sunt fictiuni ale mintii !
Nu cred ca va referiti la factura de lumina, gaze sau ratele la banci sau da ?

Ba da.
Este exact ce am zis mai inainte. La ce va ajuta sa va faceti griji.
Grija fiind o emotie care genereaza consum de energie vitala, care va slabeste ca om.
De obicei ne imbolnavim de griji ca atare si nu de problemele care le genereaza.
Ce s-ar intampla daca in loc sa va faceti griji ati aborda problemele care le genereaza fara emotii, fara implicare, pur si simplu cu detasare.
Chiar un doctor homeopat, dna Dr. Chirila, mi-a povestit de un pacient care era super stresat de probleme, griji, nu putea dormi, etc. A venit la ea si i-a zis sa-i dea ceva sa devina nesimtit. Nu stiu ce remediu homeopat i-a dat dar a obtinut rezultatul scontat.
Mai este un aspect, grijile sunt ale mintii asa cum am zis, daca lasam toate problemele noastre in seama sufletului si abordam problema de genul: "Faca-se Voia Ta Doamne, ca eu m-am stresat destul si nu stiu ce sa mai fac" atunci se rezolva ca prin minune. Nu vi s-a intamplat niciodata? Mie da. De cateva ori.
Recunosc ca imi fac griji din orice prostie, dar in momentele de mare cumpana ale vietii, cand eram disperata si pur si simplu nu mai stiam ce sa fac, probabil de epuizare, am lasat totul in voia Domnului. Si a aparut o solutie la care evident nu visasem inainte.
Deci , functioneaza.
Vi se pare chiar imposibil?
Ati vazut ca oamenii pe care ii calificam nesimtiti sunt mult mai sanatosi si vigurosi. Pur si simplu nu le pasa si nu-si fac probleme. Sunt oameni care intuitiv se protejeaza si abordeaza corect problemele.
Si eu am avut credit la banca si ma apucase disperarea cand ma gandeam ca 30 de ani de aici inainte voi plati rate. Si nu eram sigura de ce va fi maine. Si atat de mult m-am stresat incat, la un moment dat, am atins pragul de disperare necesar si totul s-a rezolvat super rapid, miraculos.

Pragul de disperare necesar, asa cum l-am denumit eu, este starea de maxima intensitate emotionala din care individul, daca nu reuseste sa iasa, isi pune in pericol supravietuirea.

Avand in vedere ca scopul suprem al vietii este orientat catre supravietuire/evolutie, in acel moment de epuizare a mintii, aceasta probabil ca tace pentru o perioada suficienta de timp care sa permita miracolului sa se manifeste. Miracolul fiind manifestarea Divinitatii din fiecare din noi.

CM - nu mai am rugaciunea de sine mergatoare.
S-a dus. Mucesc iar de aproximativ un an sa imi cobor rgaciunea mintii in inima. Urca, coboara, urca. Nu prea mai are la ce sa coboare.

Nu imi pasa ca e o experienta intima ( intr-un anumit sens) Chiar mi-as dori ca cine a avut sa are astfel de experiente sa iasa in fata. Ani de zile am cautat pe cineva sa ma indrume.Fetele bisericesti la care cautam consiliere le spuneam cum ma rog daca auzeau de rugaciunea inimii spuneau sa imi bag mintile in cap/sa am grija sau ca asa ceva nu se poate.
Ceilati vor fi mult mai castigati prin mediatizare decat sa considere in continuare o practica ermetica destinata doar unui segment limitat. Da, e adevarat ca numarul celor care o pot practica e limitat drastic de credinta perseverenta, o anumita incarcatura emotionala, dorinta...etc.
Insa se poate practica si nu este deloc dificila. Rezultatele vin pe parcurs.
Ca numarul celor care ating treptele de SUS ,este f mic ( se spune m daca nu gresesc ca 1 la cateva milioane ) este alta treaba, dar tot de perseverenta tine.
Important este ca se poate.

Am vazut ca ,,cu cat inaintezi in viata sufletul si inima se prafuiesc tot mai mult cu cele ale vietii si reactioneaza tot mai greu la stimuli de genul rugaciune. Asta cu exceptia unei practici continui intinsa pe zeci de ani.
Marturisesc ca atunci cand incerc sa ma rog imi simt Anahata ( ceakra pieptului) rece si parca imuna la ce evoca rugaciunea. In plus constiinta se incapataneaza sa ramana in partea de sus a corpului , cap.
Unde este constiinta focalizata acolo este si energia. acolo este zona de traire a individului. La mine a fost ani buni la piept si abdomen. ( am practicat arte martiale + meditatie asupra iminii)
Stiu persoane cu focalizare pe abdomen , zona genitala si care au un grad de trair e in sfera mai joasa foarte puternica.

Partea buna este ca daca individul iese din mediul uzual si incepe sa constientizeze o alta zona a corpului decat cea uzuala la el atunci in cateva luni constiinta se muta in noua zona.
E simplu. Unde este focalizata constiinta si atentia acolo se duce energia si trairea.

Extrapoland, daca x isi asculta, monitorizeaza sau se concentreaza pe piept /pe respiratie, in cateva luni de zile mintea i se linisteste si gandurile coboara in piept . Se energizeaza anahata.
Asta este si problema societatii noastre. Omul nu are ragazul si nu i se ingaduie sa simta si sa se concentreze pe piept Totul se face cu mintea, totul este sus focalizat. Asta duce la racirea iminii , la secatuirea ei de vibratie si de energie. Se prafuieste.
Se poate reincalzi acest centru insa trebuie lucrat . Se poate incepe cu ora fixa alocata , de genul in fiecare seara de la 10 la 10 30 ma rog si imi simt pieptul , sau se poate ca in orice moment , indiferent ca mananc , merg, incerc sa adorm , sa incerc sa imi amintesc de inima.
Bun ..unde este rugaciunea inimii in spirit crestin in ecuatie??
Asa este , pana acum s-a vorbit de constientizare. Aceasta constientizare ajuta enorm , aduce "ceea ce risipim" inapoi acasa. Lucrand insa si mai mult cu invocarea lui Hristos si incercarea de a simti iubirea divina si starea Hristica in inima este si mai mult . Acest lucru de fapt ne conecteaza la adevarata sursa si la adevarata traire.
Trebuie perseverenta.

Consider ca este cel mai interesant topic pana acum.
Un maesru dzogchen (Tarab Tulku) spunea, ca pentru tibetani, atunci cand practica meditatia inimii (!), este foarte important sa asigure cadrul ritual, prin care considera ca conectarea cu divinitatile invocate este optima. Intrebat fiind, ca ok, un european cum sa faca toata riturile alea complicate tibetane, si daca au in acest context rostul lor, maestrul a zis ca nu conteaza care anume cadru ritual alegi. Important este sa fie cel care asigura pentru tine rezonanta maxima cu divinitatea. Sa reusesti sa faci invocarea cu tot sufletul. Mantrele vechi indiene, tibetane, si cele crestine contin aproape acelasi lucru: invoca forta divina pentru mantuire, iertarea pacatelor, pentru toate fiintele simtitore care sufera.
Budismul are scopul final iluminare prin calea compasiunii, si nu este religie ci o stare a constientei: compasiunea. Starea constientei in crestinism este iubirea neconditionata.
Mai zicea ca nu poti realiza deschiderea chakrei inimii pana ce nu-i stabilizezi pe primele 3.
Multumesc, Orientalmed, ca ne-ai impartasit experientele si cautarile tale. Sunt convinsa ca multi santem in aceeasi situatie, inclusiv eu (fara a avea experienta mistica de gradul 3-4).
Imensa sete a sufletului pentru lumina.

Ai dreptate snow .

orientalmen - nu ma bucur si nici nu ma intristez sa constat ca am avut experinte similare cautand un parinte duhovnic sa ne indrume. Eu am avut reactii diferite din partea preotilor, de la intelegere din partea celor care apucasera drumul rugaciunii, pana la uimire si totala negarea a realitatii exprientelor mele mistice din partea celor care, nu "obtinusera" rezultate in rugaciune.
Nu detaliez, reactia lor este fireasca, am gasit in Pelerinul rus toate explicatiile. Pacat ca nu citisem cartea asta si atunci.

Am cautat ani de zile indrumator, cu incapatanare, oprind constient practica rugaciunii datorita lipsei acestuia.

Acum constat ca am gresit atunci.
Experienta impartasita este utila celor care practica. Este adevarat ca vorbind cu altul constientizezi ce nu este in regula la tine.
Experienta mea e diferinta de a ta, eu nu am parcurs treptele in ordine, la un momendat am sarit. Saltul a fost urias, dar trebuie sa se produca si la nivel de constiinta. Necorelarea m-a dat inapoi.
Incerc acum sa reiau parcurgand treptele. De aceea ma ghidez dupa parintele Cleopa.

Ca si Korsakov, am avut si eu un salt odata, acum vreo 15 ani in urma. Atunci am invatat sa meditez, dar pe cont propriu. Am avut o experienta ciudata vrand in meditatie sa ajut pe cineva, ca am iesit din corp si m-am regasit in orasul acelei persoane, vazand-o plimbandu-se pe strada. O lumina albastra a iesit din mijlocul fruntii mele si a intrat in capul ei, iar gandurile ei vizualizate ca si niste cioburi sfaramate s/au transformat intr-un cristal albastru. Mi-a cerut ajutorul in rezolvarea unei lucrari (isi scria teza de doctorat si simtea ca se impotmolise). Inainte de a iesi din corp am simtit prezenta a ceva care imi permitea sa ajut, si inainte de a intra in capul ei, am simtit prezenta Altcuiva care apartinea de ea si aceasta prezenta imi ingaduia ajutorul. Dupa astea, am condus-o la casa ei, si am vazut ca se apuca de lucru, la ceva care nu semana nici cu calculator, nici cu masina de scris. Am vazut mobila, tot, in flux de amanunte. Nu am fost in casa ei inainte. Cand am vazut acel instrument de scris ciudat, mi-am zis ca am dat-o in bara. Am parasit casa si am simtit ceva malefic, de culoare maro in jurul casei, tot o prezenta. De frica am reintrat in corp, brusc. Ulterior am aflat ca instrumentul acela ciudat era laptop (nu am vazut laptop pana atunci). Si mi-a confirmat ca dupa ce s-a dus acasa parca totul s-a clarificat in mintea ei si pe loc a reusit sa scrie cuprinsul detailat al lucrarii Phd. M-am spriat si mai rau, am zis ca nu e de joaca. Dupa aceasta experienta, timp de 10 ani m-am abtinut de orice fel de meditatie sau asemanator. Dar setea sufletului a fost prea mare. Acum urmez invataturile unei scoli traditionale tibetane, sub conducerea maestrului, axata pe purificare si vindecare. Religia mea este reformata (sunt unguroaica), si asa simt ca nu-mi acorda acea indrumare la care sufletul meu rezoneaza.
Orientalmed, medicul de acupunctura la care mai apelez in caz de situatii mai grave se confrunta cu urmatoarea situatie; colegii medici alopati nu numai ca nu indruma pacientii la el chiar daca are rezultate extraordinare, ci ii fac antireclama in modul cel mai odios. Mai bine sa moara pacientul decat sa se raneasca orgoliul lor sau si mai rau sa ajunga banii in buzunarul altuia. El rabda eroic, a zis ca probabil asta o fi karma lui sa invete detasare, si lucreaza senin in continuare, cu rezultate care ma uimesc. Imi zicea odata razand ca acei medici care il blameaza in public, sunt pecientii lui impreuna cu familiile lor. Am vazut cu ochii mei. Odata am dus la el un copil despre care medicii ziceau ca are luni de trait, i-am platit o parte din tratament (am facut rost de bani si de la colegii mei de la multinationala la care lucram- contribuiau din intreaga tara), iar restul tratamentului facea gratis. Copilul traieste de 5 ani de atunci si are rezultate bune la scoala, s-a integrat in colectiv, etc.
Daca sunt pe calea mea adevarata, simt cum totul se lumineaza in jurul meu, caile se deschid, problemele se rezolva parca singuri si sufletul meu se umpla cu recunostinta si de mare fericire. Asta-i semnul meu ca urmez calea mea.
Orientalmed, nu lasa ca cei plini de invidie sa-ti intunece lumina si flacara din suflet. Esti medicul, la care, daca as avea ocazia sa stam in acelasi oras, as umbla cu sufletul plin de incredere. Pot sa zic asa ceva doar despre foarte foarte putini. Poate detasarea de rezultatele muncii- nu ma refer la pacienti vindecati ci la recunostinta celor din breasla si recunoasterea publica, sociala- ar determina saltul instantaneu al constientei. Transcenderea chakrei 3, nu negarea ei.

multumesc snowwolf pentru aprecieri, Dupa legea romana nu sunt medic.
Am renuntat sa termin facultatea de medicina. Acupunctura insa am studiat-o si o mai studiez si azi dupa Academia de la Moscova.
Culmea este ca tot din cauza experientelor anterioare in rugaciune am inceput drumul medicinii si tot datorita lor am renuntat ( partial ) la practica acupuncturii.
Meditatiile mi-au aratat in timp iluzoriul mediului din care proveneam, si m-a facut sa renunt la tot ce imi doream si pregateam profesional (criminalistica si avocatura)..Dupa prima facultate am continuat sa studiez si medicina insa ....
s-a intamplat ceva. Am ramas cu un sentiment ciudat ca nu exista metoda normala, alopata /mai putin alopata care sa vindece omul.
Pur si simplu mi se intampla sa stau in fata pacientului si sa simt ca ceea ce fac este inutil si ca defapt ii simt boala in minte in inima , in destin si ca acolo nu pot ajunge cu acul sau cu alta tehnica.
De n ori imi venea sa las acul din mana si sa ma asez langa el si sa ma rog.
Am facut asa ceva de cateva ori , i-am zis pur si simplu ca asa ar fi procedura: dupa ce ii pun acele ma asez pe scaun langa el si ma gandesc la tratament. In realitate m-am asezat la 2-3 m, am inceput sa ii simt campul , ceakra pieptului si m-am conectat la ea. Ma tragea ca un magnet . M-am rugat si incercam mental sa o curat. Vedeam stilizat buruieni in ea.. Pacientul mi-a zis ca are o senzatie ciudata s-a incalzit brusc si brusc a inceput sa planga..
Simteam la el si la atatia altii ca sursa a ceea ce se intampla ( boala) este dincolo de meridiane si unealta mea este dincolo de acel ac.
Mai "dureros" era cand incercam sa "simt" pacientul si conectarea la campul lui imi dadea acelasi raspuns .un fel de "lasa-l in pace ca are de dus ale lui"
Mai practic, rar, pe rude apropiate si cazuri speciale unde imi doresc si simt ca e necesar sa ma implic.