Cunosc foarte bine situatia si o experimentez din plin. Am un "dar" natural a a absorbi "incarcatura" celor din jur. Mi se face rau in mall, magazine, locuri unde sunt multi oameni. Ma simt bine in natura.
Ca metoda de protectie am ales sa ma distantez de oameni.
Am citit multe carti despre vampirismul energetic, ma enerveaza instantaneu oamenii care sunt "oportunisti' asa cum ii numiti.
Ce e de facut atunci?

Totusi raman la parerea ca nu e corecta atitudinea mea fata de oameni. Si ca de fapt, schimbandu-mi atitudinea, nu o sa ma mai confrunt cu asemenea fenomene. De aceea, atitudinea calugarului mi se pare cea corecta.

Ca sa ne dam seama ce e corect sau nu intr-o lume in care toti detinem parti de adevar, ar trebui sa avem un sistem de referinta la care sa ne raportam experientele.
Pentru mine exemplul oferit de Iisus constituie sistemul de referinta. Mi se pare simplu, plauzibil si corect.
Nu am decat sa-i urmez exemplul ca sa-mi corectez atitudinea. Si totul incepe prin a inceta sa judecam oamenii.
Logic mi se pare sa nu ma intereseze ca un individ este "oportunist", ca mi se face rau in prezenta lui, ca abuzeaza de mine. Daca eu sunt iubire, nu mai judec, omul nu mai poate fi rau, este om ca si mine.

Asta este problema fundamentala, lipsa de iubire. Cand judec un om, cand simt ceva in neregula la el, numai despre iubire nu e vorba. Instantaneu eu ma pozitionez in raport cu acel om si cred ca sunt mai buna decat el. Total neadevarat.

Eu cred ca nu trebuie sa absorbim negativitatile ci sa "emitem" pozitiv .
Luati exemplu de la soare, el nu absoarbe ci emite lumina .
Iisus a fost lumina .

Indienii sustin ca suntem ceea ce mancam .
Mancam porci vom fi ca porcii, mancam oi, gaini vom fi ca niste gaini proaste
Mancam toxice si sufletul nostru va fi toxic sau ne vom manca intre noi ( chiar si pe forumul asta ) .
Nu dati importanta la ce mancati, la ce respirati si cu incetul va transformati dar voi nu observati .
Are mare dreptate domnul Stefan ca degeaba ne tratam daca nu prevenim .

sufletul, in mod relativ, nu este prins de loc sau de materie
el nu se poate manifesta pentru ca este bruiat de minte
mintea emite in permanenta ganduri incurcate sau aiurea care impiedica sufletul sa se manifeste
in masura in care reusim, prin diferite metode, sa reducem mintea la tacere, vom afla cine suntem NOI cu adevarat
atunci apare si procesul de vindecare, din interior spre exterior iar toate problemele noastre se spulbera ca si cum nu ar fi existat
atunci se creaza premizele unui nou inceput, pentru fiecare din noi

dar toate acestea nu se intampla daca nu credem ca este posibil sa se intample
daca viata noastra este cat de cat suportabila, nu avem probleme majore de sanatate, socuri emotionale puternice, trairi interioare care sa ne mobilizeze, nu avem motivatie ca sa pasim in necunoscut

E foarte greu ce spui, pentru unii practic imposibil sau temporar .

Mie imi spui
ma refer la cat de greu este
Dar vezi tu, daca incepem sa cladim bariere in fata optiunilor pe care le avem, atunci chiar devine imposibil
Eu am doua motivatii, la cele doua extreme
Cred, pentru ca am avut o experienta prin care "am probat" realitatea a ceea ce afirm
Si am motivatie, din pacate sau din fericire
Am invatat ca cele mai mari necazuri aduc cele mai mari bucurii

Ceea ce ma motiveaza si mai tare este ca cele descrise de mine sunt posibile oricui, deci si mie. Asa suntem construiti, asa functioneaza sistemul din care facem parte, ca sa zic asa, astea sunt regulile jocului

Pentru scurte momente am reusit sa "intru" in starea descrisa, si mi s-a parut ca ceea ce am simtit ma reprezinta cel mai bine, deci merita efortul

De ce sunt scurte momente, pana atingem bariera si reusim sa o depasim?

Imagineaza-ti ca esti in masina, vrei sa pornesti masina, dai la cheie, dar motorul este inecat. Incearca sa depaseasca obstacolul dar nu reuseste.
Experienta asta mi-e cunoscuta de pe vremea cand conducem Oltcit.
Dai la cheie de cateva ori, stii, simti cand motorul incepe sa prinda viata.
Totusi, nu reusesti, si te opresti pentru ca altfel se descarca bateria.
Te intrebi ce s-a intamplat, ridici capota, te framanti.
Dar undeva in interiorul tau stii ca va porni, e doar o chestiune de timp.
Trebuie sa nu te mai zbuciumi si sa crezi.
Cand motorul in sfarsit porneste, tot zbuciumul dispare, pornesti si mergi unde ai treaba.
In toata operatiunea de mai sus, esti doar tu si masina, nu te intereseaza ce e in jurul tau.
Asta e si ideea. Noi tot timpul ne uitam in jur, ne raportam la ce/cine este in jurul nostru.
De aceea, nu suntem niciodata noi cu noi insine. Si de aceea nu depasim bariera. Complicam lucrurile in mod inutil.

Am facut tot felul de cursuri, terapii alternative, am practicat, foarte putin pentru altii, cel mai mult pe mine. Si intotdeauna am avut sentimentul ca ceea ce am invatat, ceea ce fac este foarte complicat. Undeva in interior ceva imi spune ca ceea ce pare foarte complicat este foarte simplu insa.
De aceea m-am intors la rugaciune, ea este simpla. Si tot ea te ajuta sa simplifici pana la absolut tot ceea ce tu consideri ca e complicat.
Si de aceea da rezultate.

Ai dreptate trebuie doar sa ne rugam .
De doua ori pa zi sau mai mult .
Am facut mai demult si eu asa si eram fericita, impacata cu mine insami .

Rugaciune, meditatie e reagsirea pe sine insasi .

Informatiile pe care le primim din mediul inconjurator sunt de multe ori confuze.
Peste tot unde mergi la biserica, te uiti la tv, se spune ca Dumnezeu este acolo, in ceruri. Toata lumea se uita in sus. La cer.

Iata insa ca sunt si alte opinii. Mie mi se par autentice. Citatul de mai jos este atat de elocvent. Se vorbeste de rugaciune.

"Mintea trebuie să se pogoare în inima, că inima este cămara minţii. Aceasta-i cămara de care spune Hristos: Tu, când te rogi, intră în cămara ta şi încuie uşa ta şi roagă-te Tatălui tău întru ascuns şi Tatăl tău, Care vede cele întru ascuns, îţi va răsplăti ţie la arătare. Voi credeţi căci cămara este cea din lemn, casa? Dacă o luaţi aşa, o luaţi după literă.

Auzi ce zice dumnezeiescul Părinte Isaac Sirianul: Omule, pogoară-te cu mintea în cămara inimii tale şi atunci ai ajuns în cer. Că şi aceea este cămara cerului, a Împărăţiei cerului. Dar cine ne-a spus nouă că Împărăţia cerului este în inima noastră? Hristos. N-a spus El: Împărăţia cerului înlăuntrul vostru este? Deci, iată că noi avem Împărăţia cerului în inima noastră. Şi când ajungem cu mintea în inimă, am ajuns la Împărăţia cerurilor."

Meditatia si reculegerea